Raluca Gabriela Condoliu are 1 an şi 8 luni şi a fost diagnosticată cu autism, la clinica de specialitate a Spitalului de Psihiatrie Titan “C-tin Gorgoş” din Bucureşti * Pentru ca micuţa să aibă o şasă la recuperare, trebuie să facă terapie în valoare de aproape 800 de dolari lunar Raluca s-a născut pe 7 octombrie 2014 şi este primul şi, deocamdată, singurul copil al părinţilor ei, Andreea şi Ionuţ. Până în urmă cu trei luni părea că viaţa micuţei nu ieşea cu ...
Proiectul iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice privind repartizarea pe judeţe a sumelor pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale a fost aprobat. Astfel, în premieră, a fost alocată suma de 68 milioane de lei, pentru susţinerea integrării în învăţământul de masă a 27.350 de copii aflaţi în această situaţie. Din această sumă, pentru copiii din Galaţi s-au alocat 1,43 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al MENCŞ, suma repartiz ...
În urmă cu 24 de ani, lua fiinţă la Piscu un grup artistic care avea să devină unul dintre cele mai cunoscute ansambluri vocale: 20 de fete cu vârste de la 7 la 18 ani au format grupul "Colindiţa", sub coordonarea educatoarei Bălaşa Frumuşanu. Cu un repertoriu care a crescut de la an la an şi care a ajuns că cuprindă piese de la folclorul local la muzică uşoară, "Colindiţa" a făcut cunoscută comuna Piscu în toată ţara, dar şi peste hotare. De aproape un sfert de veac, nu ...
Comisia Europeană intervine pe piaţa fructelor şi oferă sprijin financiar producătorilor de piersici şi nectarine afectaţi de supraproducţie. Aceştia vor primi bani dacă îşi oferă gratis produsele sau dacă organizează activităţi de promovare, potrivit ECONOMICA.net. Comisia Europeană a aprobat un Regulament prin care oferă sprijin financiar producătorilor de piersici şi nectarine din statele membre, ca urmare a supraproducţiei de anul acesta. Este vorba despre măsuri de s ...
* Bursa de 200 de lei va fi acordată în continuare pentru toţi cei trei ani de studiu * Elevii pot primi şi alte ajutoare financiare din partea agenţilor economici care încheie parteneriate cu şcoala * Se organizează trei etape de admitere în învăţământul profesional După mai bine de zece ani de la distrugerea învăţământului profesional de către Ecaterina Andronescu (aceasta a desfiinţat şcolile profesionale în 2003), se revine la vechea formă de educare a meseriaşil ...
Familiile gălăţene ale căror case au fost complet distruse de ape ar putea primi din partea Guvernului un ajutor financiar în valoare de aproximativ 38.000 de lei. Potrivit prefectului Emanoil Cătălin Bocăneanu, până miercuri, cele 53 de comisii de contabilizare a pagubelor au evaluat peste 1.800 de locuinţe şi, potrivit datelor preliminare, aproximativ 50-60 de familii din judeţ au distrugeri de sută la sută a imobilelor.„Am făcut şi un calcul estimativ al punctului de evalua ...
Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a declarat că instituţia pe care o conduce va supraveghea şi va verifica toate activităţile comisiilor ce vor fi înfiinţate în localităţile calamitate, cu rolul de a evalua pagubele provocate de inundaţii fiecărei familii. Întrebat cine poate garanta faptul că banii vor ajunge la sinistraţi şi nu în puşculiţele de partid sau în buzunarele unor oportunişti, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că din c ...
Familiile celor nouă gălăţeni care au decedat în timpul inundaţiilor, înecaţi ori din cauza infarctului suferit, vor primi ajutoare financiare în valoare de 11.000 de lei, 5.000 de lei reprezentând sprijin de la stat, iar 6.000 de lei – ajutor din partea Arhiepiscopiei „Dunărea de Jos”. Tot Arhiepiscopia a mai distribuit ajutoare sinistraţilor constând în alimente, detergenţi şi cazarmament.Reamintim că două femei de 82 şi 74 de ani şi un bărbat de 65 de ani au decedat ...
Primăria lui Marian Vanghelie (Sectorul 5, Bucureşti) va acorda sprijin financiar comunelor calamitate din judeţul Galaţi în valoare de 1,5 milioane de lei, a anunţat, astăzi, ministrul Dan Nica. Acesta a solicitat autorităţilor locale să identifice o formulă prin care banii să ajungă cât mai repede în comune. De altfel, mai multe instituţii publice din ţară şi-au manifestat intenţia de a trimite sume de bani către unităţile administrativ teritoriale din judeţ. ...

Haideţi să-l ajutăm: Micuţul Filip merită să meargă

Sâmbătă, 08 Decembrie 2012 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Terapia de care are nevoie se face la Sibiu, o sesiune de două săptămâni costând 2.000 de lei Filip Dorobat are aproape doi ani, este un copil energic, care zâmbeşte mereu, şi cu toate astea, la opt luni, medicii i-au pus un diagnostic crunt: leziune şi paralizie cerebrală spastică. Ceea ce înseamnă că micuţului i-au fost depistate pete pe substanţa albă a creierului, care îi afectează mersul şi vorbitul. Diagnosticul a fost unul devastator şi venit ca un pumnal înfipt ...
Pagina 4 din 5