Elevii se pot bucura de cursuri de engleză, paintball, tiroliene, ateliere de creaţie, concursuri de orientare turistică sau pot deveni cavaleri şi domniţe cu acte şi blazon Vă mai amintiţi vremurile când taberele de vară însemnau cazare în cameră cu câte şapte, zece sau chiar cincisprezece copii? Când spălatul pe dinţi se făcea în chiuvete gen jgheaburi, pline de rugină, nevopsite de ani buni, duşurile erau o raritate, iar apa rece era mai caldă decât apa caldă? Cân ...
Fundaţia Inimă de Copil din Galaţi a fost premiată, luni seara, pe scena Ateneului Român, în cadrul celei mai prestigioase competiţii anuale a proiectelor şi programelor sociale: Gala Societăţii Civile, ediţia a XIII-a. Din cele 150 de proiecte şi programe depuse din toată ţara, care au fost evaluate, şi într-o competiţie strânsă cu ONG-uri naţionale, Fundaţia Inimă de Copil din Galaţi a convins juriul că merită premiul I, la Secţiunea „Educaţie, Învăţământ, Cer ...

Simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină

Marți, 16 Iunie 2015 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Facultatea de Medicină şi Farmacie va organiza pe 7 iulie, de la ora 9,00, în corpul MF, o simulare a examenului de admitere. Iniţiativa aparţine Societăţii Studenţilor Medicinişti. Înscrierile se fac pe site-ul www.ssmg.ro. După ce achită o taxă, cei interesaţi vor putea susţine examene pentru fiecare din cele cinci specializări (Medicină Generală, Dentară, Farmacie, Asistenţă Medicală Generală, Moaşe). Sursa foto: adolescentamedia.ro ...
Centrul de cercetare Comunicare interculturală şi literatură din cadrul Facultăţii de Litere, în colaborare cu Centrul de Cercetări de Istorie şi Teorie Literară al Academiei Române - Institutul „George Călinescu” din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos” şi Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”, organizează în perioada 26-27 iunie Colocviul Internaţional cu tema "Forme ale opoziţiei culturale şi reprezentări identitare în Europa totalitarismelor". Cercetător ...
Profesorii de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi îi ajută pe profesorii din Ucraina să implementeze sistemul Bologna, adoptat recent şi de mai marii învăţământului de peste Prut. "Ei trec acum prin aceleaşi traume prin care am trecut noi imediat după Revoluţie. Procesul Bologna - adoptat în Ucraina recent, tocmai în încercarea de a trece la un sistem educaţional european şi a se îndepărta de cel rusesc - reprezi ...

Şapte ani la şcoala nesimţirii

Luni, 15 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nesimţirea nu are nevoie de şcoală, zicea bunica mea, demult, în alte vremuri, din acelea în care de mic învăţai să dai bună ziua, să nu trânteşti uşile, să respecţi somnul altcuiva, să aştepţi să-ţi vină rândul la vorbă. Chestiuni din astea demodate, care acum sunt, din păcate, doar subiecte de glumă. Nu prea înţelegeam eu, copil fiind, cum vine treaba cu nesimţirea şi cu şcoala, dar acum, din nefericire, o ştiu mult prea bine. Nu e nevoie de învăţătură ca ...
Primarul Tecuciului Gerhardt Ţuchel ne-a anunţat vineri, 12 iunie, că s-a semnat contractul de management cu directoarea-adjunctă a Liceului "Ov. Caledoniu" şi finanţarea a fost deblocată, iar cadrele didactice îşi vor primi banii. "Inspectoarea generală Mioara Enache a fost prezentă la consiliul de administraţie din liceu prin care s-a delegat funcţia de conducere către directoarea-adjunctă a instituţiei, întrucât directoarea Dorina Bejan a intrat în concediu medical", ne-a ...
Olimpicii gălăţeni care au obţinut premii naţionale şi internaţionale au fost premiaţi ieri, 12 iunie, la Clubul ArcelorMittal, aşa cum se întâmplă în fiecare an. Alături de ArcelorMittal, anul acesta s-a alăturat acestui demers şi Şantierul Naval Damen, prin urmare premiile în bani au fost substanţiale. Cele două marii companii au dat, astfel, dovadă de responsabilitate faţă de comunitate, iar prezenţa celor doi directori generali - Christopher van der Stelt şi Bruno R ...
* Cadrele didactice au ieşit în faţa liceului, cu banderole albe, pentru a protesta împotriva primarului, care refuză să le plătească salariile şi  naveta La o zi după ce ar fi trebuit să îşi încaseze salariile, profesorii şi personalul auxiliar de la Liceul "Ovid Caledoniu" din Tecuci au ieşit în faţa instituţiei de învăţământ, pentru a-şi arăta nemulţumirea. Cu banderole albe la mâini şi cu pancarte, profesorii şi-au susţinut, paşnic, punctul de vedere şi ...
Spectacolul de lansare publică a primei promoţii de Masterat Teatru Muzical din România a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi se va juca la Palatul Cotroceni, în sala Teatru, astăzi, 12 iunie, începând cu ora 11,00. "I Love You, You're Perfect, Now Change!" - spectacol pregătit de studenţii masteranzi la  Academia Centrală de Dramă din Beijing (China) - va fi jucat în prezenţa ambasadorului Republicii Chineze la Bucureşti, a reprezent ...
Pagina 122 din 125