Ne angajăm citind ziarul sau stând pe net

Vineri, 28 Septembrie 2012 04:00 | Publicat în ECONOMIE
Dacă eşti patron şi vrei să îţi angajezi personal, fie dai un anunţ în ziar sau pe site-urile specializate cum ar fi BestJobs sau eJobs, fie chemi la interviu persoane recomandate de cunoscuţi. Acestea sunt, pe scurt, concluziile unui studiu realizat de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, la care au luat parte angajatori din judeţele Galaţi şi Brăila. Potrivit interpretării datelor colectate pe durata a doi ani, 45,3 la sută dintre angajatori îşi ca ...
Mai ales tinerii cu vârste până la 24 de ani sunt nevoiţi să muncească pe posturi inferioare calificării lor În mare parte, gălăţenii şi brăileni care au muncit înainte de a-şi asuma calitatea de şomer (nu vorbim, deci, despre cei care s-au înscris pe liste imediat după absolvirea unei şcoli) nu au lucrat pe un post conform cu nivelul lor de calificare. Cel mai greu le este tinerilor, în cazul cărora competenţele profesionale certificate nu par să îi impresioneze pe ...

Metalurgiştii ar putea ieşi în stradă

Luni, 20 August 2012 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Un sindicat din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi le propune tuturor organizaţiilor muncitoreşti care activează în unităţile metalurgice din România să facă front comun şi să susţină proteste de stradă în Capitală, pentru a atrage atenţia Guvernului asupra problemelor din industria oţelului - închiderea succesivă de capacităţi de producţie şi desfiinţarea de locuri de muncă. Solidaritatea, promotorul acestei idei, apreciază că un semnal atât de puternic din ...

200 de siderurgişti au protestat în ploaie

Miercuri, 11 Iulie 2012 19:06 | Publicat în EVENIMENT
Siderurgiştii au ieşit miercuri în stradă, nemulţumiţi faţă de situaţia în care se află Combinatul în momentul de faţă. În ciuda ploii, aproximativ 200 de oameni au răspuns apelului Sindicatului Naţional „Solidaritatea” şi s-au adunat pe platforma din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Muncitorii s-au declarat nemulţumiţi de reducerile masive de personal care sunt aşteptate şi au criticat lipsa de reacţie a Guvernului în această problemă. „Se închid uzinele ...

Miting al siderurgiştilor, miercuri, la Păpădie

Miercuri, 11 Iulie 2012 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Sindicatul Solidaritatea de la ArcelorMittal face apel la gălăţeni să se alăture mitingului pe care organizaţia îl susţine miercuri, după ora 15.00, la Păpădie. Acţiunea, care le urmează celor două pichete desfăşurate luni şi marţi la Prefectură, are scopul de a atrage atenţia Guvernului asupra situaţiei tensionate din combinat, generată de încetarea producţiei de piese mecanice şi de restructurarea schemei de personal, în analiză. Sindicaliştii se tem că măsurile p ...

Solidaritatea: Stop închiderii Sidex!

Luni, 09 Iulie 2012 11:39 | Publicat în EVENIMENT
Circa 20 de lideri ai Sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor din combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi pichetează, luni, de la ora 11.00, sediul Prefecturii, cerând intervenţia prefectului şi a Guvernului în vederea încetării procesului de închidere de capacităţi de producţie şi de locuri de muncă de pe platforma industrială. "Domnule prefect, domnilor guvernanţi, aveţi obligaţii şi legale, nu numai morale, pentru a salva combinatul siderurgic", a declarat, în t ...

PROTESTE - Siderurgiştii ies astăzi în stradă

Luni, 09 Iulie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi încep protestele Sindicatului Naţional „Solidaritatea”, al Metalurgiştilor din România. Contactat telefonic, în cursul zilei de ieri, liderul sindicatului, Gheorghe Tiber, a precizat că programul protestelor rămâne cel dat publicităţii în cursul săptămânii trecute. Astfel, astăzi şi mâine, între orele 11.00 şi 13.00, circa 50 de sindicalişti vor picheta Prefectura. Miercuri, între 500 şi 1.000 de persoane sunt aşteptate la mitingul ce se va desfăşura pe espla ...
* Protestul susţinut de sindicatul Solidaritatea joi după-amiază la poarta principală a combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi nu s-a bucurat de o susţinere puternică din partea salariaţilor, deşi mesajul transmis de organizaţie a fost unul îngrijorător * Afişând bannere cu mesaje precum "Treziţi-vă, siderurgişti!", "Azi Mittal închide UPSRS. Mâine oare ce mai urmează?" sau "Stop închiderii Sidex!", liderii Solidaritatea le-au vorbit siderurgiştilor care ieşeau din ...
* Sindicatul Solidaritatea al Metalurgiştilor îndeamnă salariaţii la desemnarea unor noi lideri, într-un nouă formulă: Sindicatul „Renaşterea” al Siderurgiştilor! * Sindicatul Solidaritatea al Metalurgiştilor de pe platforma Combinatului Arcelor Mittal Galaţi propune „o terapie de şoc” pentru revigorarea şi recâştigărea încrederii salariaţilor în mişcarea sindicală. Un sindicat nou, din care vechii lideri de sindicat - atât din Solidaritatea, cât şi din celelalte ...
Pagina 2 din 2