După o întâlnire care a durat aproximativ două ore, reprezentanții sindicatelor și patronatelor au ieșit nemulțumiți de măsurile incluse de guvern în cel de-al doilea pachet de măsuri menite să reducă deficitul bugetar. La Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social desfăşurat vineri a participat şi premierul Ilie Bolojan. Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA), reclamă faptul că a asistat la „închiderea și pra ...
Salariu minim decent, pensii echitabile, taxare justă, respectarea drepturilor legale și contractuale ale lucrătorilor, protecția resurselor naturale ale țării și stoparea distrugerii serviciilor publice sunt cele mai importante revendicări ale participanților la protestul anti-austeritate care a avut loc miercuri, 27 august, la Galați. Peste 200 de sindicaliști din toate categoriile vizate - Sănătate și Educație, siderurgie, administrație locală, dar și pensionari - au picheta ...

La Păpădia cheală cu dinozauri în parcare

Marți, 01 Iulie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Praf, degradare, delăsare şi încropeală! Să-mi fie cu iertare, dar fix asta îmi inspiră imaginea pe care o tot vedeam, din autobuz sau de pe trotuar, de fiecare dată când treceam pe lângă zona numită „La Păpădie”. Sau „La Sindicate”. Da, ştiu: Păpădia nu mai e Păpădie, ci o măciulie cheală, iar Casa de Cultură a Sindicatelor e deja istorie. Doar dinozaurii ce mai animă locul. Poate vă întrebaţi de ce mi-a „căşunat” iar pe fosta fântână arteziană. Doa ...
Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăieri de venituri pentru personalul plătit din fonduri publice pare să cuprindă în scurt timp toată țara și ar putea culmina, în toamnă, cu o grevă generală declanșată de cele cinci mari confederații sindicale din România: CNS Cartel Alfa, CNSLR-Frăția, Blocul Național Sindical (BNS), CSDR și CSN Meridian. Salariații Direcției Județene de Statistică Galați au protestat ...

Sindicatele din Educație reîncep protestele

Vineri, 13 Iunie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Profesorii din școli și universități vor protesta miercuri, 18 iunie, la locul de muncă, fiind nemulțumiți că, la doi ani de la greva generală, politicienii nu și-au îndeplinit promisiunile, anunță sindicatele din învățământ. „Miercuri, 18 iunie 2025, în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat vor protesta în timpul activități ...
Sindicatul Național a Polițiștilor și Personalul Contractual (SNPPC), cea mai reprezentativă formațiune care reprezintă interesele angajaților din sistemul de ordine publică, a anunțat că va fi prezent joi, 12 iunie, al protestul inițiat de CNS Cartel Alfa, care va debuta la orele 11,00 la Palatul Cotroceni. Motivul pentru care polițiștii și-au anunțat prezența la mitingul sindicatelor este acela că în spațiul public, și evident în cadrul sistemului, se vehiculează tot ma ...
În contextul alegerilor prezidențiale, Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA atrage atenția că dialogul real dintre cetățeni și stat lipsește și acum, la fel cum a lipsit și în mandatele fostului președinte Klaus Iohannis, când dialogul civic și social „a fost ignorat sistematic”. „De-a lungul acestor ani, președinția a devenit tot mai opacă, tot mai ruptă de nevoile și vocile celor mulți”, transmite CNS Cartel ALFA. Sindicaliștii acuză că situația nu ...

Cultura are contract colectiv de muncă

Miercuri, 14 Mai 2025 12:00 | Publicat în CULTURA
Proiectul Contractului Colectiv de Muncă depus în data de 3 februarie 2025 de Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind și negociat cu conducerea Ministerului Culturii, precum și cu alți reprezentanți ai lucrătorilor din sector, a fost semnat oficial pe 12 mai. Acesta urmează să producă efecte juridice pentru toți lucrătorii din Cultură, după înregistrarea sa la Ministerul Muncii și publicarea în Monitorul Oficial, pentru o perioadă de doi ani. Potrivit FAIR-MediaSind, ...

BNS: „Oamenii pe primul loc, nu capitalul”

Joi, 01 Mai 2025 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Blocul Național Sindical (BNS) își reafirmă, de 1 Mai - Ziua Internațională a Muncii, angajamentul de a apăra drepturile celor care prin muncă susțin prezentul și viitorul României, potrivit unei postări pe pagina oficială de Facebook a confederației. „Munca trebuie să fie fundamentul pe care se construiește respectul social și bunăstarea. Nu putem accepta ca efortul lucrătorilor să fie tratat ca o resursă ieftină, ignorată în deciziile publice sau sacrificată în log ...
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în consultare publică proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Dacă acest proiect va fi adoptat, sindicatul Romsilva spune că sectorul silvic românesc se va prăbuși, iar pădurile României vor ajunge, cel mai probabil, pe mâini străine. Sindicaliștii din cadrul Romsilva au declanșat, miercuri dimineață, o grevă de avertisment de două ore, de la 10.00 la 12.00, la care au participat și membrii Sindicat ...
Pagina 1 din 4