M-am abţinut de la comentarii înainte de congresul PSD, pe care îl consideram mai degrabă o afacere de alcov, decât una publică, deşi destinele ţării noastre sunt conduse, actualmente, de către PSD şi aliaţii săi - şi Tăriceanu, şi Hunor fiind prezenţi la lucrări - iar deciziile luate în partid coincid dureros cu cele luate în Guvern şi cu cele care, de cele mai multe ori, trec şi prin Parlament ca gâsca prin apă. Există însă multe atribute care au făcut din acest congres al unui partid, chestiune privată cu rezultat mai mult decât previzibil, ţinta unor comentarii publice deloc amabile.
În primul rând, închiderea accesului prin jurul Sălii Palatului i-a determinat pe bucureşteni, dar nu numai pe ei, să-şi amintească de vremea congreselor partidului unic de dinainte de 1990. Doar atunci se bloca accesul, fiindcă Ceauşescu se temea de atentate din partea "agenturilor străine". Nu ştiu exact cât de mult se temea de cetăţenii pe care îi oprima în mod direct, dar, având în vedere desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, poate că ar fi trebuit să-i fie oleacă frică.
În al doilea rând, PSD-ul a cerut, probabil, Primăriei Bucureştiului (adică madamei Firea Pandele, membră PSD) să asigure paza perimetrului respectiv şi să ia măsurile ce se impun etc. La ultimele două, trei evenimente la care am participat la Sala Palatului - concerte şi conferinţe serioase - paza a fost asigurată, contra cost, de firme private, iar în incintă n-a intrat nici musca fără permisiune şi control. Deci, se poate. Nu e nevoie să chemi Poliţia Locală şi Jandarmeria, ambele plătite din bani publici, ca să-ţi apere ţie posteriorul de politician, că obrazul, se ştie, nu prea e aşa subţire în branşa asta, indiferent de culoare, fiindcă ţi-e frică de oameni. Simplul fapt că ai făcut asta denotă că tratezi ţara, bugetul, pe toţi contribuabilii ca pe moşia propriului tată. Nu e cazul.
În al treilea rând, chestiune vizibilă din fotografiile de la eveniment, preşedintele PSD, şi-a plantat pe primul rând în sală, alături de primarul Capitalei şi de premierul României, iubita de doar 25 de ani, care etala un inel cu o piatră foarte mare. Departe de mine gândul de a mă lua de viaţa privată a cuiva, dar nu pricep o chestiune: congresul ăsta, până la urmă, a fost eveniment public sau privat? Şi dacă a fost privat, cu tot cu urmaşa de 25 de ani a bombonicăi, cum de plătim cu toţii pentru el? Iar dacă era public, de ce, frăţioare, nu avurăm dreptul să trecem pe trotuar prin buricul târgului?
