Pe cine mai doare Basarabia

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Ieri, chiar în ziua aniversării celor 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, ne-am bucurat de vizita, la redacţie, a delegaţiei din Cahul venite să-l însoţească pe primarul Nicolae Dandiş cu ocazia semnării înţelegerii de cooperare între cele două oraşe de pe malurile Prutului. Un moment festiv, un fel de unire mică, a noastră, a celor care suntem legaţi unii de ceilalţi prin firele văzute şi nevăzute ale istoriei noastre comune şi dureros despărţite. Pentru mine, să scriu despre Basarabia rămâne un punct nevralgic, ca o rană deschisă, o rană pe care mi-o doresc vindecată încă de când nu aveam nici şapte ani. Atunci, cu mult înainte ca graniţele să se redeschidă, am pierdut-o pe bunica mea, Ana Budescu, născută Duminică, în 1912, la Cahul, în Basarabia. Odată cu ea, am pierdut, întrucâtva, şi legătura mea directă cu spiritualitatea oamenilor de dincolo de Prut, unele cuvinte din vocabular, dulceaţa unei limbi române rămase, evolutiv, cu jumătate de secol în urmă, dar care, imediat ce am trecut Prutul pentru prima dată în 1990, a revenit în forţă, dezgropând din mine trăiri demult uitate, gusturi şi arome pe care nici nu mi le mai aminteam prea bine. Bunica povestea multe lucruri frumoase despre Basarabia copilăriei ei, dar, cumva, simţeam că nu spune totul - nici nu putea, în vremurile acelea în care nici să respirăm înspre graniţă nu aveam voie. Făcuse petiţii peste petiţii, până şi lui Ceauşescu îi scrisese cu rugămintea să o lase să-şi caute familia, dar n-a primit răspuns pozitiv şi, pentru ea, întoarcerea la locul de baştină nu a mai avut loc niciodată. Pentru ea, ca şi pentru toţi ceilalţi basarabeni forţaţi de vremuri să rămână dincoace de graniţă, Basarabia a rămas o durere. Fiindcă războiul s-a terminat de mult, ba s-a încheiat şi cel rece, dar o bucată din Moldova nu s-a întors la locul ei nici astăzi. După '90, graniţele au rămas, dar oamenii şi-au recroit destinele, şi-au recăpătat cetăţenia română (cu sudoare şi mulţi bani, deşi alţii, cum ar fi autorităţile din Ungaria, înţeleg că nu percep taxe la acordarea cetăţeniei maghiare), s-au căsătorit şi au făcut copii frumoşi fără să mai ţină cont de frontiere. De facto, Unirea s-a făcut deja. Mai rămâne să se consemneze asta şi în acte. Strigă unii şi alţii că politicienii români susţin Unirea din interes electoral. Sincer, chiar nu mai contează, atâta timp cât se face, atâta timp cât demonstrăm, fie şi cu opoziţie şi protestatari, că încă ne doare Basarabia.

Citit 1486 ori Ultima modificare Marți, 27 Martie 2018 18:42

Mai multe din această categorie:

2 comentarii

  • postat de Vaida
    Miercuri, 28 Martie 2018 12:57
    91.208.234.***
    Cu cine sa ne unim?
    Cu Vanea, cu Ruslan, cu Masa, cu Pasa?
    Care gandesc in ruseste si traduc apoi in gand ce ne spun noua in romaneste?
    4
    6
    Raportează
  • postat de Rudibravo1951
    Miercuri, 28 Martie 2018 02:53
    82.137.15.***
    Pe Băsescu îl doare in cursul zilei de Basarabia Basarabenii sunt foarte buni la vot pentru că au primit cadou cetățenie română Dar Basarabeni au condus tara prin Tov Constantinescu președinte. Vacroiu prim-ministru Baclabsa președinte de consiliu local la Galați Prin urmare și așa deci cine a condus pe cine?
    6
    4
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.