Anul trecut, în noiembrie, am avut ocazia să petrec trei săptămâni în SUA, într-o călătorie care m-a purtat de pe Coasta de Est pe cea de Vest, trecând prin două oraşe din mijlocul confederaţiei şi terminând periplul la New Orleans. Am cunoscut, cu această ocazie, nu doar jurnalişti de toate genurile, dar şi oameni obişnuiţi, atât democraţi, cât şi republicani, oameni cu un venit peste medie, dar şi simpli angajaţi care câştigă salariul minim pe economie. Evident, toţi aceşti oameni aveau opinii diverse despre o mulţime de subiecte din sfera politico-socială care fac agenda publică în SUA: asigurările de sănătate şi accesul la tratament, finanţarea armatei şi oportunitatea intervenţiei în zone fierbinţi din afara SUA, drepturile omului şi în special ale comunităţii LGBTQI, inechitatea dintre bărbaţi şi femei când este vorba despre răsplata muncii etc. Două erau însă subiectele cele mai arzătoare: dreptul de portarmă şi libertatea de exprimare/libertatea presei, ambele garantate de Constituţie şi amendamentele sale. Şi dacă, în ceea ce priveşte armele, părerile sunt împărţite, când vine vorba despre libertatea de exprimare, nimeni, dar absolut nimeni nu este dispus la compromis. Cetăţenii SUA văd acest drept ca pe unul fundamental, din care derivă respectarea multora dintre celelalte drepturi. Şi chiar dacă, evident, nu întotdeauna le place cum este folosit acest drept de către adversarii politici, nu ar fi de acord ca amendamentul care-l prevede să fie atins în vreun fel. Ieri, am văzut circulând pe reţelele de socializare o caricatură a Simonei Halep (sau mai degrabă a victoriei ei la Roland Garros) publicată de "Charlie Hebdo", cu trimitere la conaţionalii noştri care comercializează fier vechi. Români şi ei, oricât nu le-ar plăcea unora să recunoască. Evident, comparaţia doare, dar ceea ce nu înţeleg mulţi dintre noi este că nu campioana tenisului este ironizată aici, ci România. Care, ca stat, nu reuşeşte să-şi prindă şi să-şi ţină la răcoare, între frontierele proprii, hoţii. Iar ăsta, ne place sau nu, e adevărul gol-goluţ. Printre cei care ieri condamnau caricatura francezilor erau şi unii care, la momentul atacului terorist asupra redacţiei respective, deplângeau soarta victimelor. Să ne hotărâm, zic. Ori ne place libertatea de exprimare tot timpul şi pentru toată lumea, ori revenim la cenzură?
Libertate de exprimare, dar numai când ne convine Scris de Anca Spânu
