(H)ora dezbinării noastre

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Ca trăitoare la nici 20 de km de o graniţă pe care poporul ăsta n-o merita, pe care nu şi-a dorit-o şi care a rupt, la propriu, familii întregi în două, nu pot să nu privesc mereu spre Basarabia cu dor şi cu teamă. Orice veste îngrijorătoare îmi vine dintr-acolo, mi se strânge sufletul ca într-o menghină. Nu pot spune că trăiesc spaima asta ca un basarabean, fiindcă nu m-am născut acolo. Casa copilăriei mele nu e acolo, după Prut sau, în unele cazuri, chiar după Nistru, făcând o soartă grea aproape imposibilă. Nu pot să spun că simt pe deplin sfâşierea pe care fraţii mei o simt când trebuie să stea ore întregi la coadă ca să iasă şi să intre de acasă, acasă, într-o situaţie de un absurd înfiorător. Dar ştiu că trebuie să fie cumplit fiindcă, şi după 35 de ani de când i s-au stins luminile ochilor bunicii mele materne, Ana, eu tot îmi amintesc tristeţea nemăsurată a privirii ei azurii când vorbea despre Cahul, locul naşterii ei. Acum, doar fiindcă, greu şi, câteodată, imposibil, graniţa se trece totuşi, ni se pare că e mai bine. Sunt mulţi concetăţeni de-ai noştri de dincoace de Prut care nu înţeleg că, pentru Basarabia, drama înstrăinării continuă şi nu va lua sfârşit atâta timp cât Unirea nu se va face. În anul sărbătorii Centenarului Marii Uniri, nu ar fi trebuit poate să facem nimic altceva decât lobby pentru această Unire.

Cu doar câteva zile înaintea desfăşurării, la Ungheni, a unui marş unionist, sistemul informatic de graniţă al Republicii Moldova a început să dea rateuri, varianta oficială fiind că din cauza numărului mare de persoane care doreau să treacă. Drept rezultat, mulţi şi-au pierdut răbdarea şi nu au mai stat la cozi, făcând cale întoarsă.

Dar dacă pentru noi, cei care am avut norocul să ne naştem dincoace de Prut, această întoarcere din drum este o opţiune, pentru ceilalţi, născuţi acolo, nu e întotdeauna aşa. Imaginaţi-vă că aţi avea părinţii bolnavi într-un sat fără medic şi fără farmacie şi că nu aţi putea ajunge la ei cu medicamente. Sau, şi mai grav poate, că în locul lor ar fi copiii, nepoţii. Unirea nu este doar un deziderat patriotic bun pentru manualele de Istorie. Pentru unii dintre noi - pot fi vecinii, colegii voştri, de şcoală, de serviciu - e o chestiune de viaţă şi de moarte. De aceea, înainte să vă întrebaţi de ce le mai trebuie Unire, puneţi-vă, o clipă, în locul lor. Şi o să vedeţi că altfel se simte locul în horă când toată lumea trage jocul în partea cealaltă.

Citit 1606 ori Ultima modificare Marți, 28 August 2018 22:12

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.