Când e vorba să primească, îi fată vaca, când trebuie să dea, îi moare viţelul. C-aşa-i românul, repede disponibil dacă miroase că e cazul de chilipir şi învârteală în folosul buzunarului lui, dar şi mai repede cenzor şi filosof dacă se simte numai că ar putea fi pus în situaţia de a întinde o mână de ajutor.
Din fericire, nu toţi sunt după tiparul descris mai sus, şi slavă Domnului mai există şi oameni cu înţelegere nu doar pentru ei, dar şi pentru cel aflat în reală suferinţă. E drept, cel mai tare îl doare pe fiecare de el însuşi şi poate aşa e normal să fie într-o anumită măsură. Doar toţi suntem hărăziţi de la natură cu instinct de conservare. Să acumulăm cât ne trebuie şi să nu risipim aiurea. Asta ar fi de bun simţ. Numai că asistăm, din păcate, tot mai des, la un fenomen dus la rang de psihologie morbidă, perpetuat de semeni de-ai noştri care ne determină să ne scuipăm în sân înainte de a ne mai apuca să dăm bună ziua sau un covrig de pomană.
Escrocherii denumite în fel şi chip – „detergentul”, „moştenirea”, „accidentul” şi mai nou, „acoperişul”! - care au umplut arhivele tribunalelor, dar, mai grav, au slăbit încrederea şi sentimentul de umanitate din cei păţiţi s-au scris şi probabil se vor mai scrie sub diverse nume, dar pe acelaşi tipar: plecând de la dorinţa omului de a avea mult, la preţ cat mai mic sau dacă se poate, gratis. Numai că nimic nu e gratis pe lumea asta, iar preţul plătit de cei ce s-au lăcomit la lucruri aparent ieftine, la moşteniri picate din cer, la colete cu bani sau servicii sub preţul pieţei a fost unul usturător, cuantificat nu doar în bani. Hoţii sunt fini psihologi şi atacă cu abilitatea unor caracatiţe, iar victimele mai apucă doar să-şi relateze naivitatea pe o coală de hârtie, la poliţie, aşteptând ca alţii să le repare prostia de moment. În asemenea situaţii, deşi revoltătoare, n-ar trebui să ne mai surprindă răutatea celui căruia îi moare viţelul când crede că trebuie să dea. Fie că a fost păţit, fie a auzit el că alţi au păţit-o sau pur şi simplu nu ştie a distinge grâul de neghină, se repede să judece şi să pună la zid oameni care chiar nu au nicio vină. Oameni care nu fură, nu dau în cap şi nu mint, ci care chiar au nevoie de sprijin sau măcar de compasiune pentru a depăşi un moment greu din viaţă. Cu lăcomie şi răutate, silindu-ne să fim zilnic mai catolici decât Papa, nu vom reuşi să ne înscriem decât într-un interminabil şi trist şir: al victimelor.
