Preţuirea performanţei sportive neoficiale

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Sâmbătă, ieşirea din oraş spre Brăila, coborârea către podul peste Siret. Pe dreapta, gălăţenii Cristi Onofrei şi Alexandru Vlasie aleargă puţina parte de traseu în care o pot face pe trotuar, însoţiţi de câţiva apropiaţi care îi încurajează astfel la startul unei curse nebuneşti. Pe şosea, maşinile încetinesc şi claxoanele îi salută, semn că publicul larg îi cam cunoaşte. Nici nu e greu, jandarmul Onofrei este supranumit "Îngerul copiilor blonavi" după sutele de crosuri organizate în scop umanitare, iar Vlasie, militarul din Batalionul 300 Infanterie Mecanizată Galați, este "Kahn", sufletistul portar de până mai ieri al Oţelului.

Au în faţă 550 de kilometri de parcurs, planificându-şi să ajungă pe 1 decembrie la Alba Iulia, în condiţii de vreme potrivnică. Este modul lor de a marca Anul Centenarului, de a trăi pentru România alergând, de a fi sportivi patrioţi, a omagia Marea Unire din 1918. Vor să refacă traseul Regimentului 11 Dorobanți "Siret" Galați din campania anului 1916, trecând prin garnizoanele militare Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău, Brașov, Făgăraș, Sibiu, Sebeș și Alba Iulia.

Vâzându-i, încep să mă gândesc dacă nu cumva adevarata performanţă sportivă a României este de ceva timp cea neoficială. A oamenilor nelegitimaţi la cluburi care se pregătesc luni bune, apoi merg multe ore cu trenul pentru a alerga zeci de kilometri, fac pledoarie pentru mişcare şi se simt împliniţi şi fericiţi când trec linia de sosire. În lumea în care sportul este perceput astfel, nimeni nu se plânge, nimeni nu dă vina pe condiţii, pe finanţare, pe alţii. În timp ce unii sportivi "de performanţă", tare mi-e teamă că majoritatea, au ca principală ţintă să mai prindă un contract avantajos, timpul trece - leafa merge, fără să se sinchisească prea mult dacă oferă comunităţii performanţele pentru care aceasta îi plăteşte.

De regulă, ce fac acum Omofrei şi "Kahn" este bazat pe voluntariat. Acum aflu, cu mare şi plăcută surprindere, că proiectul lor este sprijinit de Ministerul Culturii. O fi vreun exemplu că sportul din România îşi poate reconfigura măcar un pic priorităţile, să-i includă şi cei care performează şi altfel? Că va veni ziua în care pista de atletism din celebrul parc din Cluj, deschisă oricui, va apărea ca alternativă pentru asfaltul de pe Faleză, principalul adversar al tendoanelor alegătorilor "amatori" gălăţeni?

Citit 1342 ori Ultima modificare Duminică, 18 Noiembrie 2018 18:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.