De Valentine’s, pentru oraşul meu

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Se zice că iubirea e adevărată când iubeşti pe cineva/ceva nu "pentru că", ci "în ciuda faptului că". Ei bine, când vine vorba de oraşul meu, Galaţi, aş putea enumera o prea scurtă listă căreia să îi pun în cap "pentru că".

Nu cred să existe fiinţă pe lumea asta care să nu îşi iubească locul în care s-a născut. Deşi tot mai puţini o recunosc, ceva acolo tot te leagă şi face ca satul/cătunul/oraşul unde ai deschis ochii în lume şi ai învăţat să mergi pe stradă să fie unice. Ei bine, Galaţiul e oraşul meu, ca şi al majorităţii dintre dumneavoastră care citiţi aceste rânduri. Oraşul nostru, asociat cu nuanţe de roşu, gri şi cenuşiu, care nedrept de des se amestecă într-o culoare de materie urât mirositoare. De 30 de ani, tot ne chinuim să ne comparăm cu alţii, de-ai noştri sau pe prin lumea largă, şi tot ne dă cu minus. De 30 de ani, ne înghiţim frustrarea amară că noi nu avem conducători care să ne urnească în direcţia civilizaţiei, chiar dacă pasul spre frumos pe care l-am putea face noi este incomparabil mai mic cu acela al clujeanului sau al timişoreanului. De fapt, cu tot ce e de la Braşov încolo, pentru că acolo e altă Românie. Noi suntem în România noastră. Într-un oraş pe care-l vrem mare, dar pe care am făcut tot posibilul să-l menţinem mic. Nu ne gospodărim nici măcar petecul de pământ din faţa blocului, stricăm ce e nou şi frumos, aruncăm gunoiul în mijlocul tronsonului, rupem gardurile parcurilor şi mâzgălim pereţii oricărui edificiu proaspăt zugrăvit. Trecem indiferenţi pe lângă copii şi adolescenţi cu apucături sălbatice fără a ridica ochii din pământ asupra apucăturilor deviante. Nu ne pasă că avem puterea, în noi, să schimbăm comportamente sau să salvăm un semen de la o situaţie periculoasă ori jenantă. Asistăm impasibili la scene sălbatice, cum un beţiv urinează într-un tramvai şi privim mai departe pe geam. Ţipăm când dăm cu maşina printr-o groapă în asfalt şi criticăm lipsa de viaţă a oraşului în care ne plictisim. În care nu avem unde munci, pentru că şi cei mai mari antreprenori, tot la bugetele lor ajung să se gândească şi nu la "prostimea" căreia ar putea să îi ofere o pâine muncită. Sau pentru care să aducă o viziune nouă, ceva măreţ, de ţinut minte mai mult decât o cârciumă, un hotel sau cine ştie ce firmă de succes abonată la contracte cu statul. Şi stăm în case, blazaţi, în ziua de vot pentru că nu avem pe cine pune ştampila, pentru a-i înjura mai apoi pe pensionari că au ales prost.

E Valentine’s Day şi în oraşul meu şi, în ciuda celor enumerate mai sus, eu îl iubesc. Şi azi, şi mâine, şi în ziua în care - dă Doamne! - lista cu "pentru că" va fi mai lungă decât pomelnicul de bube.

Citit 1101 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Februarie 2019 17:05

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Alexuz
    Joi, 14 Februarie 2019 09:34
    5.2.205.***
    Foarte bine scris articolul care reflecta perfect realitatea .
    Urmeaza sa spun si eu adio orasului.
    La locul de munca am deja 2 persoane care se muta din oras pana la vara.
    Viitorul nu suna deloc bine, lumea pleaca pe capete si noi ne laudam ca rata somajului a scazut.
    1
    7
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.