Cotonogeală pentru locurile de parcare

Scris de Roxana Artene Penciu

Marți, 19 Februarie 2019 00:00

Opresc, ieri, maşina într-o parcare din Micro 18, în dreptul unei librării. Nici nu apuc să mă strecor afară din vehicul că aud strigăte disperate de pe partea cealaltă a străzii: "Doamna, doamna, doamna! Plătiţi parcarea la mine!" În timp ce o privesc cum traversează strada neregulamentar, simt că toţi ochii trecătorilor sunt îndreptaţi spre mine, ca şi cum aş fi încercat să bag mâna în buzunarul cuiva. Îi întind un leu. "N-am decât bilete de 1,5 lei", mi se răspunde sec. În timp ce mă cotrobăiesc după 50 de bani prin buzunare, o întreb de ce măcar nu se instalează parcometrele, cu ele având posibilitatea să plăteşti pe o perioadă mai scurtă de timp, că nu toată lumea stă câte o oră. Nu apuc să primesc un răspuns, că sunt atacată de un bărbat care parcase maşina în stradă, lângă a mea. "Ce, nu vrei să plăteşti?! Ba să plăteşti! Că eu dau peste patru milioane pe an (n. r. de lei vechi) pentru loc de parcare şi n-am unde să parchez!" Cum mă uitam cam într-o dungă la el, pentru că nu prea înţelegeam ce are cu mine, a simţit nevoia să se bage în sufletul meu, cam ameninţător, şi să-şi repete partitura. Iniţial am crezut că e coleg cu femeia care alerga după şoferi, când pe o parte, când pe cealaltă a străzii. De fapt, era un biet locatar căruia îi săriseră ochii din orbite căutând un loc de parcare. Încerc să-i explic că nu eu sunt motivul pentru care el nu are loc de parcare. Că eu pot da bani chiar şi pentru două ore, iar el va rămâne tot cu maşina în drum. Cei cărora ar trebui să le ceară socoteală că au vândut cioara de pe gard sunt consilierii locali, care au aprobat ca oamenii să plătească abonamente pe lună sau pe an, fără să le asigure, de fapt, şi locul de parcare. Ba, în dorinţa  de a empatiza cu el, îi spun că stau la câteva blocuri distanţă şi că păţesc la fel. Aş! Roşu până în albul ochilor, de furie, îmi urlă în faţă, stropindu-mă cu salivă: "Atunci să te duci la tine la bloc!" Îmi dau seama că n-am cu cine vorbi şi, cumva bucuroasă că nu am luat şi bătaie, pornesc spre creioanele pe care le aveam de cumpărat de la librărie, sub privirile curioase ale vânzătoarelor de la şirul de magazine de la parterul blocurilor, care ieşiseră toate pe la uşi, spectatoare la circ. Şi ăsta e de-abia începutul! Nu va trece mult şi vom asista la adevărate cotonogeli în stradă pentru locurile de parcare. Pentru că gălăţeanului îi vine mai uşor să-i scoată ochii vecinului, decât să se ducă să se ia de piept cu autorităţile ca să-şi ceară drepturile.