Scrie în manualele de drept că puşcăria are un dublu rol: de pedepsire şi reeducare. Mai ales de reeducare. Ce reeducare să faci cu infractorul care n-a primit educaţie la vremea ei, ca n-a avut de unde şi şi-a tăbăcit pielea în rele până pe la 30-40 de ani?
Dar cu totul altfel parcă ar sta treaba cu copiii născuţi cu proverbiala linguriţă de argint în gură, veniţi pe lume în familii închegate, cu părinţi cu carte, care s-au străduit să fie cineva pentru ei şi pentru societate. Nu vorbim de copiii multor scăpătaţi care au ajuns ei înşişi „cineva” datorită unor împrejurări obscure, ci de aceia care chiar au ştaif. Copilul judecătorului, profesorului, poliţistului, medicului, căruia cartea de vizită a părintelui îi deschide uşi, de la grădiniţă până la facultate şi mai departe, n-ar trebui să umple rândurile celor din categoria celor născuţi fără şansă şi crescuţi fără educaţie. Se presupune că acel copil a avut de unde să-şi însuşească nişte principii şi să înveţe ce este respectul, nu să devină infractor şi model negativ, numai bun de pervertit de cei tăbăciţi în rele. Aşa am ajuns să vedem prunci de intelectuali în găşti de consumatori sau traficanţi de droguri, de proxeneţi, de criminali şi scandalagii. Ajung aceşti copii, în iureşul unui teribilism greu de explicat şi înţeles, să comită lucruri reprobabile, care ne fac să ne întrebăm de unde se pot naşte noile generaţii de oameni verticali. Din pătura săracă nu, din cea bogată, ba. Tind totuşi să cred că aceşti copii au o şansă la reeducare, chiar prin puşcărie şi relevant în acest sens îmi vine în minte exemplul unui fost coleg, al cărui tată era, la acea vreme, un cunoscut ofiţer într-o structură de forţă din Galaţi. Cuminte să-l pui la rană, colegul s-a lăsat atras într-o combinaţie cu nişte șmecheraşi şi au răpit un copil. Lucru extrem de grav, care l-a băgat după gratii câţiva ani, iar pe părinte, care a asistat neputincios la isprava fiului, l-a umplut de ruşine şi l-a determinat să se retragă din activitate. Colegul şi-a făcut pedeapsa şi a devenit un om liber, a încercat să îşi reia viaţa corect, cum ar fi trebuit să o facă dacă nu cădea în ispita răului.
Cei mulţi ca el, care dau cu piciorul la ceea ce ar trebui să fie, merită să facă puşcărie aspră. Nu ca să satisfacă nevoia societăţii de răzbunare, ci pentru că au o şansă cât de mică, în plus, să fie recuperaţi şi separaţi de pleava în care s-ar afunda şi mai rău, pe motiv că mămica sau tăticul pot…
