Cum ar fi românul neamţ

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Am asistat, recent, la lansarea unui proiect în valoare de multe milioane de lei, din fonduri europene, de către o instituţie gălăţeană mai mult decât respectabilă, campioana ultimilor ani la atragerea de fonduri nerambursabile în judeţ. De faţă au fost ziarişti, reprezentanţi ai instituţiei în cauză, ai beneficiarilor, dar şi ai constructorilor din asocierea care a câştigat contractul de lucrări şi proiectare. Ceea ce a ieşit din tiparele unei astfel de lansări a fost avertismentul lansat de principalul beneficiar şi, totodată, aplicantul proiectului către aceştia din urmă. Foarte pe scurt, acest avertisment a sunat cam aşa: Dacă vă faceţi treaba exact aşa cum prevede contractul pe care l-am semnat împreună, e ok. Dacă nu, veţi avea în mine cel mai mare duşman! Vor fi sancţiuni pentru întârzieri, penalităţi, nimic peste litera legii, ci totul conform aceluiaşi contract semnat de noi. Punct, am încheiat „citatul”.

E de înţeles un astfel de avertisment? Categoric, da, mai ales în România, unde se pare că există o tradiţie a lucrului început, dar nedus până la capăt. Iar exemple există cu duiumul şi în Galaţi: străzi începute şi nefinalizate la termen, ori terminate la termen şi care se strică imediat după aceea; lucrări care se fac şi care apoi sunt „dublate” de alte lucrări, pentru că proiectul iniţial (sau chiar executantul) a omis ceva foarte important; lucrări la care se vede din start că se fac de mântuială, „şantiere” pe care vezi doar unul-doi muncitori care plimbă de colo-colo o roabă cu pământ etc. Dacă s-ar aplica penalităţi „la sânge” pentru aceste abateri de la contracte, toate aceste situaţii ar dispărea? Probabil că nu complet, dar s-ar rări considerabil. Şi poate că astfel am ajunge să fim şi noi măcar un pic nemţi, în punctele esenţiale, în ceea ce priveşte respectarea cuvântului dat sau a promisiunii făcute, în ceea ce priveşte calitatea unei lucrări şi a respectării termenului ei de finalizare. Şi poate aşa vom înţelege că, dacă pe o stradă există semnul „Oprirea interzisă”, atunci înseamnă că nu îţi este permis să opreşti acolo indiferent ce maşină sau nume ai avea, că dacă semaforul îţi arată roşu, atunci e musai să aştepţi verdele, că dacă vrei să cumperi ceva, e obligatoriu să primeşti şi chitanţă, şi aşa mai departe.

Există o opinie destul de răspândită conform căreia neamţul nu ar fi neamţ numai pentru că aşa s-a născut, ci şi pentru că amenzile l-au ajutat şi ele să se disciplineze. O fi, n-o fi aşa, nu ştiu, dar se pare că, în România, sancţiunile rămân singura opţiune pentru a ne dezvolta.

Citit 2104 ori Ultima modificare Luni, 18 Martie 2019 17:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.