În acest an ne aşteaptă cele mai importante alegeri europarlamentare de până acum. Vor determina viitoarea componenţă a Parlamentului European, vor desemna viitorul şef al Comisiei Europene, cursul reformei spaţiului comunitar. Tot acum va avea loc ciocnirea între pro-europeni şi curentele xenofobe, naţionaliste, iliberale. România a fost ferită până acum de o ascensiune incontrolabilă a partidelor radicale. Pe de altă parte, astăzi, asistăm la un paradox. PSD - cel mai mare partid din România, prin urmare un partid care ar trebui să fie o ancoră de stabilitate pe scena politică - o virează cu tot cu ţară spre mlaştina populismului şi a naţionalismului primitiv. PSD este tot mai puţin „social” şi tot mai puţin „democrat”. Partidul care ar fi trebuit să-şi afirme identitatea social-democrată şi apartenenţa la familia politică socialistă europeană devine chiar el propagatorul virusului naţionalist, eurosceptic şi o ameninţare la adresa statului de drept!
În discursul liderilor PSD întâlnim tot mai des trimiteri la Bruxelles-ul care „vrea să ne impună cum să ne conducem ţara”, la „marile puteri care vor să ne exploateze” sau „multinaţionalele care vor să ne fure”. Ni se spune tot mai des că PSD este singurul… „partid românesc”, singurul format din „oameni normali, muncitori”, iar cine este împotriva lui Dragnea & Comp. nu este „patriot”.
Dincolo de discursul public, PSD pare tot mai decuplat de la realitate. După câştigarea alegerilor parlamentare din 2016, PSD a reuşit sub bagheta lui Dragnea să-şi trântească două guverne şi să lanseze un al treilea, cu un premier marionetă. Cu Ordonanţa 13, a început demolarea Justiţiei şi a statului de drept, a declanşat cele mai mari demonstraţii de stradă de după Revoluţie. Orice dizidenţe din partid au fost înăbuşite brutal, iar foşti aliaţi au devenit, după modelul stalinist, inamici politici. Să mai amintim de rapoartele MCV, de Comisia de la Veneţia, de lipsa de proiecte şi degringolada bugetară, de faptul că economia e praf?
În anul alegerilor europarlamentare, PSD a reuşit să intre pe un curs de coliziune cu însăşi Partidul Socialist European şi să fie chiar un opozant al candidaturii lui Frans Timmermans la funcţia de şef al Comisiei Europene!De aici, poate, şi o mai mare lejeritate în afişarea tonului populist anti-european. Este, însă, o combinaţie toxică din care, pe viitor, nu câştigă nici PSD, nici socialiştii europeni, nici UE, nici România. Dar asta nu contează pentru Dragnea, atâta timp cât câștigă el.
