Poate în ziua în care vom înţelege că e mai uşor să facem un lucru bine de la început decât să cârpim cu şanse mici, poate atunci nu ne vom mai pune vieţile în mrejele periculoase ale hazardului puternic alimentat cu lipsa de conştiinţă a omului, dotat de altfel, cu liber arbitru.
Mii de oameni mor zilnic pe şoselele lumii, din cauze aflate la limita dintre hazard şi greşeală, dintre previzibil şi imprevizibil, dintre şansă şi ghinion. Cu soarta nu te pui, dar în ceea ce priveşte partea de putere umană, de a discerne, de a alege, de a face lucrul bine şi de a preîntâmpina tragedia, de noi depinde.
În urmă cu mai puţin de 48 de ore, cinci destine ale unor oameni foarte tineri s-au frânt brusc într-o baie de sânge provocată, în cea mai mare parte, de decizia umană. Din păcate, a unuia dintre ei, a unui mort care acum nu îşi mai poate repara greşeala şi nici nu poate răspunde în faţa legilor lumeşti pentru că a depăşit limitele. Familii nenorocite, răniţi care se chinuie să supravieţuiească au rămas în urmă, bântuite de o întrebare peste care doar timpul poate va aşterne inevitabila resemnare: "de ce noi?".
Moartea pe şosele, este, din punctul meu de vedere, cea mai prostească şi mai la îndemână modalitate de a pleca din această lume. Şi nu pentru că soarta e nenorocită, ci pentru că oamenii o provoacă. Ignorând, încălcând, nerespectând, sfidând reguli. Grăbindu-ne inutil şi neînţelegând că cele câteva secunde pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Câteva secunde nu i-au ajutat pe cinci tineri aflaţi în pragul vieţii să ajungă mai repede în însorita Grecie, dar i-au impins, ireversibil, spre moarte.
Multe alte istorii tragice s-au scris după acelaşi tipar. Şi mai grav este că tiparul morţii se deprinde cu consursul celor care ar trebui să ofere antidotul. Nu demult, am văzut cum un instructor auto, aflat în dreapta elevului care se chinuia să ţină volanul în mână, l-a lăsat să taie, într-o intersecţie, calea unui cârd de maşini. L-a învăţat lecţia "băgatului în coloană" şi, odată cu ea, a neacordării de prioritate. Am văzut cum, din ignoranţă vecină cu nesimţirea, un alt instructor şi-a educat elevul să blocheze minute bune o staţie de autobuz cu maşina-şcoală, doar pentru ca el să îşi cumpere un suc. La fel am văzut cum unii poliţişti, mânaţi de zelul îndeplinitii normei la amenzi, creează "condiţiile propice" pentru vreun şofer ca acesta să fie forţat să facă o depăşire pe linia continuă şi apoi să îl "ardă", în loc să sancţioneze adevăratele abateri.
Ne-o facem cu mâna noastră, la volan sau pe jos, sărind haotic în calea maşinilor, sau din postura oamenilor abilitaţi să educe. Şi ne mai mirăm că murim. Murim ca proştii.
