Noi, românii, suntem un popor aparte. Ne place să studiem o problemă pe îndelete, cu multe studii de fezabilitate şi prefezabilitate, şi abia apoi să încercăm să o rezolvăm. Aşteptăm să cadă casele pe noi, ca să le consolidăm, aşteptăm să ni se surpe străzile, ca să înlocuim ţevile de dedesubt, aşteptăm să ne intre maşinile până în scara blocului, ca să facem mai multe parcări. Cum spuneam, ne urnim greu la o treabă, dar şi când ne urnim, să te ţii, greu ne mai oprim. Poate şi de-aia a devenit un obicei să depăşim termenele de execuţie la multe lucrări, tocmai pentru că nu ne mai putem opri din muncă. Dacă muncim aşa de mult, înseamnă şi că facem lucrurile ca la carte, de la cap la coadă? Glumesc, evident că nu! Sau, dacă reuşim cumva, printr-o minune, să facem totul ca în proiect, sigur ne zgârcim la nişte mărunţişuri, la nişte chestiuni de amănunt care, chiar dacă n-or fi ele foarte importante în ansamblul unei lucrări, se văd cel mai bine exact atunci când lipsesc.
Am fost duminică, împreună cu fetiţa mea, în Parcul Eminescu. Lipsise din oraş câteva zile şi era prima dată când intra în parcul nou modernizat. Ce să vezi, ţâşnitoarea cea mare – sau arteziana, ce-o fi ea – nu funcţiona. Mă întreb de ce. Afară era destul de cald, ba chiar foarte cald la soare, iar o fântână arteziană, cu apă!, ar fi fost binevenită. O fi duminică, mi-am zis, poate că duminica nu curge apa în parcuri. Numai că arteziana cu pricina n-a funcţionat nici luni, nici marţi. Să fi fost prinsă în proiect doar apă pentru câteva zile? Că suntem şi foarte departe de Dunăre...
Alt exemplu: la Potcoava, aşa pavată cu gri cum este ea acum, luminiţele acelea încastrate în trotuar mai salvau cât de cât imaginea. Aşa, cu multe din ele arse, se vede rău. La atâţia bani daţi pe lucrări, chiar nu se puteau lua nişte becuri mai bune? Puţin mai încolo, în staţia de autobuz de la Galeriile de Artă, şanţuri râd în soare. Ditamai şanţul a fost săpat pe tot trotuarul, ca să se înlocuiască ţevile de dedesubt. Ok, ţevile pare că au fost înlocuite, dar de ce nu se astupă şi şanţul la loc? De peste două săptămâni, picior de muncitor n-a mai trecut pe acolo. Or fi aşteptând să se astupe singur? E toamnă, o să vină şi ploile, dar noroiul care se va face – pariu că se va duce în stradă şi pe restul trotuarului, numai în şanţ nu?
Şi câte şi mai câte situaţii de astea nu întâlnim prin oraş. Românisme, aşa le-a denumit foarte plastic un prieten cu care discutam recent pe acest subiect.
