Nepotismul nu moare niciodată

Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Un VIP din Galaţi, persoană mereu informată la zi şi cu surse demne de încredere situate în „aerul rarefiat” al mi(ni)sterelor Bucureştiului, spune că unei instituţii de forţă din Galaţi i se pregăteşte zilele astea o schimbare la vârf. O schimbare, bineînţeles, pe criterii de „competenţă”, aşa cum se fac de altfel toate schimbările pe funcţii în România (ok, aţi sesizat ghilimelele).

Concret, actualul şef al respectivei instituţii, cu o vechime de peste 15 ani la locul în care lucrează, va fi înlocuit cu un funcţionar public dintr-o cu totul altă instituţie şi care, „cu totul şi cu totul întâmplător” (alte ghilimele!), este rudă apropiată cu unul dintre potentaţii Galaţiului. Nu ştim încă dacă schimbarea respectivă chiar se va produce, ne trebuie doar puţintică răbdare şi tutun, întrucât sursa noastră spune că „azi-mâine”. Iar dacă într-adevăr se va face, atunci să nu ne mirăm prea tare. Nu e nici primul - oho, ba din contră - şi nici ultimul caz în care cineva cu „spate” este pus pe o funcţie publică pentru care nu-l recomandă nimic altceva decât tata, mama, unchiul sau mătuşa.

Aşa s-a ajuns ca nepotismul ăsta să fie una din bolile de care se pare că nu vom scăpa niciodată. Oameni fără merite profesionale cocoţaţi pe scaune înalte sau în funcţii-cheie, ori alţii pe posturi mai călduţe, unele care ţin de birocraţia pură, altele mai ferite de contactul direct cu cetăţeanul, contribuabilul, asiguratul sau cum i-or mai spune ei omului de rând. Pentru că toţi aceşti neaveniţi „trebuie” să pape şi ei un salariu frumos, trebuie să zică şi ei cuiva „sârumâna naşule, ori unchiule etc.”, trebuie să cotizeze şi ei la o puşculiţă. Nepotismul îl practică toate culorile politice, staţi liniştiţi, nu e apanajul unui anumit partid. Că unii doar ciugulesc, în vreme ce alţii bagă mâna până la umăr, asta e altă discuţie.

Însă nu toţi care ne plimbă de la un ghişeu la altul sau de la o instituţie la alta sunt rudele cuiva. Unii sunt pur şi simplu nepregătiţi, alţii nu dau doi bani pe timpul, banii şi nervii tăi, iar altora pur şi simplu le e prea lehamite măcar să mimeze interesul pentru munca pentru care sunt plătiţi.

Un caz, în context, foarte pe scurt: un gălăţean a câştigat finanţare şi s-a gândit să demareze o afacere cu maşini de spălat automate. Buuun. Cere omul autorizaţie de la o instituţie, dar n-o primeşte nici după trei luni. Cică maşinile vibrează şi deranjează vecinii. Se duce omul din nou la birocratul respectiv şi-i spune că pierde finanţarea, îi explică că sunt maşini profesionale, supersilenţioase, că nu vibrează deloc, după care îi zice: „Citiţi cartea tehnică, dacă nu mă credeţi!”. Răspunsul a fost aiuritor: „A, are şi carte tehnică? Bine, o s-o citesc”. Evident că n-a citit-o nici până astăzi!

Citit 4875 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Octombrie 2019 16:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.