Dictatura incompetenţilor

Evaluaţi acest articol
(21 voturi)
3 comentarii

Provenit din psihologie, efectul Dunning-Kruger se referă la o eroare de apreciere în care o persoană incompetentă îşi apreciază eronat competenţa, ca fiind mult mai mare decât este în realitate. Pe lângă faptul că nu-şi dă seama de propriile limite, incompetentul nu este dispus să recunoască nici înalta competenţă a celor competenţi în realitate.
Autorii acestor observaţii, psihologii americani David Dunning şi Justin Kruger, ar găsi fără îndoială în România material de studiu cât pentru zece vieţi. Lăsăm la o parte incompetenţa extremă a unor lideri politici care au decis şi continuă să decidă pentru noi toţi. Exemple concrete care te lasă fără cuvinte pot fi găsite la toate nivelurile societăţii.
Ultima astfel de dovadă a fost o discuţie a unor părinţi din Craiova, pe un grup de Whatsapp, legată de un exerciţiu banal de matematică. Problema era următoarea: "Cum se calculează 2+2x2-2x2=?". Discuţia care a urmat pare de domeniul incredibilului, un dialog al surzilor. Deşi spaţiul nu ne permite reproducerea integrală în acest articol, nedumeririle părinţilor craioveni pot fi uşor găsite în spaţiul virtual.
Din discuţie se observă însă că exact mamele şi taţii care dau dovadă de cea mai multă incompetenţă sunt şi cei mai agresivi în exprimare şi în abordarea faţă de ceilalţi părinţi. Incompetenţii nu doar că nu concep că ar putea să nu aibă dreptate, dar sunt hotărâţi să-i ceară socoteală învăţătoarei. Dacă un tată a îndrăznit să spună că rezultatul indicat de învăţătoare este cel corect, argumentând matematic acest lucru, a fost dat afară din grup imediat.
În regulă, poate că părinţii recalcitranţi au chiulit de la lecţiile elementare de matematică, însă tocmai aceştia sunt şi analfabeţi. Aşa se explică minunăţii de genul: „face-ţi”, „ia depunctat”  sau „nevastămea”.
Citind respectivul dialog, nu ştii dacă trebuie să râzi sau să plângi. Până la urmă, educaţia viitoarelor generaţii şi pregătirea copiilor de azi pentru viaţa de mâine se fac şi în familie. Ce pretenţii de „cei şapte ani de acasă” poţi să mai ai de la copii, când nivelul părinţilor este atât de jos? Pare că suntem din ce în ce mai puţin dispuşi, ca societate, să acceptăm păreri diferite sau chiar contrare de ale noastre. De aici şi până la extremism nu este decât un pas, aşa cum trecutul a arătat-o în moduri dintre cele mai sângeroase de mult prea multe ori.

Citit 1689 ori Ultima modificare Vineri, 18 Octombrie 2019 17:20

3 comentarii

  • postat de valll Duminică, 20 Octombrie 2019 03:14 92.86.39.*** Link la comentariu
    0
    5

    Excelent articol! Bun subiect! Vine exact cand nu mai gaseam nimic interesant printre subiectele tratate in presa centrala, invadata de politica, devenita si ea plicticos de mediocra in ticalosirea ei.
    Obraznicia si impostura sunt cele mai pregnante efecte ale democratiei noastre prost intelese in care, in lipsa unor principii, reguli, valori reale, se labarteaza tupeul.
    Deteriorarea Scolii are si acest efect: nu mai stii cine pe cine invata: profesorii pe elevi, sau invers? Ma uimeste cat de deplasate sunt uneori pretentiile unor organizatii precum liga studentilor sau cea a elevilor.
    Multumesc autorului pentru acest articol care atinge un subiect de care presa nu numai ca nu indrazneste sa se atinga, dar il agraveaza prin abordarea populista.

    Raportează
  • postat de Tanara fana pesede de 81 ani Sâmbătă, 19 Octombrie 2019 17:50 89.137.224.*** Link la comentariu
    2
    2

    Traiasca si infloreasca pesede= PARTIDU MOARTEA CAPRIOAREI, A URSILOR SI A CORMORANILOR !!!

    Raportează
  • postat de eu Sâmbătă, 19 Octombrie 2019 07:51 188.24.238.*** Link la comentariu
    0
    11

    Agresivitatea este primul simptom al sărăciei de minte. Omul recurge la ea în momentul în care nu mai are alte argumente. Cât de repede ajungem acolo, depinde de fiecare. Cât despre ce scrieți ,este firesc să fie așa de vreme ce lumea în care trăim este caracterizată de incultură și de neamprostie. Suntem o democrație tânără, avem averi tinere, suntem la prima generație de trai vestic să-i spun așa, noi acum trăim ce au trăit cei din lumea civilizată în anii '60. Majoritatea părinților au intelectul și sunt patroni de tarabă cu gânduri de magnați ,care au făcut Istanbulul de-o viață, care nu știu să scrie nici numele mărcii mașinii pe care o conduc și care sunt obsedați de gândul că și copiii lor vor fi la fel de nătăroci. Jumătate dintre ei îi pun mâna în gât profesorului pentru că îi dă teme multe loazei iar cealaltă jumătate pentru că nu îi dă destul, pentru că ei așa știu că unde se dau teme multe acolo se face școală. De ce încă ne mai minunăm de treburile ăstea? Asta e lumea în care trăim, acceptați o dată și haideți mai departe !

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.