Conform statisticilor, peste 80.000 de români au fost diagnosticaţi cu cancer doar anul trecut. O cifră înfiorător de mare, ţinând cont de scăderea acelerată a populaţiei rezidente. Cei rămaşi, care trebuie să înfrunte realitatea luptei cu bolile grave în România, sunt nevoiţi să facă faţă unei situaţii îngrozitoare: înrăutăţirea condiţiilor de tratament şi, implicit, reducerea drastică a şanselor de supravieţuire.
Zilele acestea, a izbucnit în spaţiul public o situaţie cu dublu iz scandalos: o dată din punct de vedere al mizei - sănătatea publică şi al doilea, din punct de vedere moral, politic, electoral. Acuzaţiile aduse ministrului demis al Sănătăţii de una dintre iniţiatoarele mega-proiectului de construire a unui spital de oncologie, iniţiativă sută la sută privată şi fără precedent în România, acelea de presiuni privind virarea fondurilor adunate din donaţii către bugetul de stat, sunt de natură să dea fiori reci şi celui mai indiferent sănătos şi apolitic român. 26 de milioane de euro reprezintă suma în discuţie, despre care co-fondatoarea proiectului afirmă că ex-ministrul Pintea ar fi râvnit-o la buget, sub pretextul respectării legii şi organizării unor licitaţii transparente, care să respecte procedurile. În ultimii 30 de ani, guvernele care s-au succedat şi-au demonstrat incapacitatea de a face reforme sănătoase, în orice domeniu, Sănătatea şi Educaţia fiind pe primele locuri ale experimentelor bâlbâite. În atari condiţii, oricine poate să se întrebe de ce vrea tocmai acum statul să-şi dea "licenţa" privind legalitatea, transparenţa şi respectarea procedurilor, ca să nu mai vorbim de cheltuirea eficientă a resurselor. Dincolo de acuzaţii şi speculaţii, problema afectează zeci, sute de mii de suferinzi. Care trăiesc cu teama că nu au bani de chimioterapii şi radioterapii eficiente, care să nu îi ucidă mai repede decât o face boala în sine. Care sunt nevoiţi să cerşească mila publică pentru câteva zeci de mii de euro ca să ajungă prin clinci străine, unde sunt profesionişti, omenie şi aparate moderne. Sunt bolnavi care, după o viaţă de cotizare, ajung în spital cu economiile înnodate în batistă şi cu teama că bruma de agoniseală nu le va ajunge să primească un tratament mai binevoitor sau măcar un sfat mai cinstit. Cu boala în mână, şi ei vor merge la vot ca să aleagă, cu speranţă, pentru o şansă la viaţă.
