Fantomele comunismului încă ne bântuie

Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Câteva exemple de actualitate ne demonstrează că metehnele pe care le-am dobândit, ca naţiune, în timpul comunismului, ne afectează încă şi la distanţă de trei decenii de la căderea dictaturii. În ce măsură vom reuşi să taxăm şi să depăşim aceste „trăsături” ţine în primul rând de implicarea civică a fiecăruia dintre noi şi de modul în care vom înţelege să ne raportăm la educaţie.

Duminica trecută, în Focşani, Viorica Dăncilă şi Sorina Pintea au mers la Spitalul Judeţean din localitate, unde s-au pozat cu micuţii din secţia de neonatologie. Manevra cu caracter pur electoral a fost repede taxată de opinia publică, iar amănuntele care au ieşit la iveală după eveniment amintesc de vizitele oficiale, atent regizate, ale oficialii comunişti. Mai exact, aşa cum a scris pe Facebook unul dintre taţii copiilor din spital, înainte de venirea oficialităţilor, mămicile au primit pături şi perne noi, care le-au fost însă luate înapoi după ce vizita s-a încheiat. Totul a fost bine planificat, pentru a da bine în ochii presei.

Din slugărnicie, oportunism şi teamă, medici şi managerul spitalului, deopotrivă, au călcat în picioare orice protocol care viza siguranţa copiilor. Situaţii asemănătoare se petrec mai peste tot şi mai mereu în instituţiile publice din România, iar acest lucru este posibil şi pentru că în funcţiile cheie de la stat sunt numiţi aproape exclusiv oameni servili (şi adesea incompetenţi), înclinaţi şi obişnuiţi să se aplece în faţa politicienilor. Este tot o tară care ne defineşte istoric.

Un astfel de exemplu vine din Bucureşti, acolo unde în funcţia de manager interimar al Institutului Fundeni a fost numită Adriana Cotel, o protejată a lui Darius Vâlcov, omul lui Liviu Dragnea. Licenţiată în Economie la Spiru Haret şi psiholog, Adriana Cotel a cunoscut o ascensiune academică bruscă. Doar trei ani i-au fost necesari pentru a deveni licenţiată în Psihologie, masterandă, doctorandă, asistent universitar şi psiholog cu triplă specializare, aşa cum a scris recorder.ro. Supradotata Cotel a fost şi preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, după ce înainte condusese Agenţia Naţională a Medicamentului. Iar viitorul este al ei, deoarece are doar 35 de ani.

Sistemul clientelar şi impostura care definesc societatea românească de astăzi sunt boli de care nu vom scăpa în viitorul apropiat. Pentru a le eradica avem nevoie de curaj, de educaţie şi de folosirea la maximum a celei mai eficiente arme pe care ne-o oferă democraţia, votul.

Citit 1462 ori Ultima modificare Marți, 05 Noiembrie 2019 16:34

Mai multe din această categorie:

4 comentarii

  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 06 Noiembrie 2019 10:05
    5.13.225.***
    Din pacate arma numita VOT... are gloante oarbe! Castiga cine trebe' Restul este un spectacol pentru prostime... hotii se rotesc intre ei, isi schimba siglele, se muta in partidul care trb din timp... apar subiecte ce pun maxima pe actualii sa iasa altii in caz ca au facut prapad prea mult! Practic... Romania a murit odata cu cizmarul si-a ramas pleava care nu tine cu tara... nici nu va tine!
    4
    9
    Raportează
  • postat de ariciul
    Miercuri, 06 Noiembrie 2019 09:44
    92.114.82.***
    Care vot ma ne ne ?care vot daca eu pun stampila pe o gasca de incompetenti in care pierduti si nestiuti de nimeni sunt doi cel mult trei oameni ...OAMENI...Care se sufoca Acolo dar nu au ce face decat ori sa demisioneze ori sa se javreasca precum e toata haita?Cand va lua fiinta partidul celor harnici cinstiti si Calai ai raului minciunii si imposturii?In care daca unul a calcat pe bec,sa zboare unde o sti fara avere fara nimic?
    3
    7
    Raportează
  • postat de HAHAHA
    Miercuri, 06 Noiembrie 2019 08:37
    194.105.20.***
    Nu va suparati, doar acesti tineri mai raman in tara, cei normali au plecat de muuuult !!!!
    2
    6
    Raportează
  • postat de Sandu
    Miercuri, 06 Noiembrie 2019 04:32
    92.114.82.***
    Dar de Johannis nimic.Despre vizita lui de lucru chipurile la Giurgiu cand a inaugurat un obiectiv industrial marcat de un indicator uman nu este tot o fantoma a comunismului sau la el nu se pune.
    9
    1
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.