Ne aflăm la început de an olimpic, în vară urmând să fie cel mai mare eveniment sportiv al lumii, Jocurile Olimpice de la Tokyo. Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), mizează pe obţinerea a opt medalii, ceeea ce n-ar fi deloc rău, însă doar prin comparaţie cu ediţia precedentă, Rio de Janeiro 2016, unde bilanţul României a fost de doar cinci medalii, cel mai slab din 1952 încoace (Helsinki, patru medalii). Privind comparativ în trecutul apropiat, opt medalii ar fi o zestre slabă, socotind că la Sydney 2000 au fost 26, iar la Atena 2004 au fost 19. De fapt, acest obiectiv este unul ancorat în trista realitate a unei ţări în care sportul este departe de a mai fi politică de stat, ci doar un fenomen privit de guvernanţii din ultimele două-trei decenii ca un moft.
Am avut ocazia să vizionez un filmuleţ din oraşul finlandez Kuopio, de numai 100.000 de locuitori, acolo unde au jucat luna trecută voleibaliştii de la CSM Arcada. Terenul de volei, înconjurat de tribune mobile, era de fapt doar o mică parte a unui stadion complet acoperit, inclusiv cu pistă de atletism. În timp ce voleibaliştii din Galaţi se antrenau în zona amintită, în partea opusă se desfăşurau alte două antrenamente, unul la hochei pe iarbă, celălalt la fotbal american. Acolo, sportul este privit ca un etalon al sănătăţii unei naţii, iar asta se oglindeşte inclusiv în cele 60 de medalii ale Finlandei la Jocurile Olimpice de la Londra (2012).
Întorcându-mă la realitatea de la noi, cele opt medalii dorite de COSR par a fi un obiectiv îndrăzneţ, foarte optimist, atât timp cât, spre exemplu, Bucureştiul n-are nici măcar o sală de sport la standarde normale şi este probabil singura capitală europeană importantă fără patinoar.
În Galaţi, oraş mult mai mare decât amintitul Kuopio, atletismul se practică pe o pistă cu urme de zgură, sala de atletism şi cea de tenis din valea Grădinii Publice stau de ani buni cu lacătul pe uşă, bazinul de înot de dimensiuni olimpice este abandonat de aproape un deceniu, patinoarul "devine" multifuncţional cam de tot atâta timp, dar nu se depăşeşte stadiul de proiect, iar singurul stadion cu teren decent de fotbal este proprietate privată. Prin urmare, la vară, un singur sportiv gălăţean are şanse să ajungă la Tokyo, halterofila Elena Andrieş, chiar cu şanse la medalii. Deloc surprinzător în contextul menţionat, Andrieş reprezintă în competiţiile internaţionale un club... bucureştean, Olimpia. Aşa că rămânem în aşteptarea vremurilor în care „mens sana în corpore sano” va redevini o prioritate naţională.
