Răzbunarea studiilor de fezabilitate

Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Peste o mie de cazuri de COVID-19 ar putea fi depistate zilnic, în România, până la finalul lunii aprilie, atrage atenţia doctorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie. În situaţia unui asemenea scenariu, mai mult decât plauzibil, se pune problema unde vor fi trataţi toţi aceşti pacienţi.

Cu o singură excepţie, România se bazează încă pe reţeaua de spitale moştenite din perioada comunistă. Găzduite în clădiri vechi, cu deficit de echipamente medicale şi de personal, aceste unităţi medicale depăşite de timp sunt practic singura barieră pe care o avem în faţa epidemiei de coronavirus.

Aşa cum putem deja vedea în Italia şi în Spania, chiar şi sisteme medicale bine finanţate şi cu o reţea de spitale ultramoderne pot fi uşor blocate de o epidemie atât de agresivă. Ce se va întâmpla la noi însă, dacă vom fi nevoiţi să tratăm un număr comparabil de bolnavi în stare critică? Cum ne vom descurca?

Abia acum putem vedea de ce spitalele regionale promise de politicieni de atâţia ani ar fi fost investiţii vitale, iar tergiversarea construcţiei lor poate fi privită ca o decizie potenţial criminală. Aceasta este răzbunarea studiilor de fezabilitate pe care politicienii ni le-au scos mereu în faţă atunci când am întrebat în ce stadiu se mai află proiectele celor opt spitale regionale promise (dintre care unul şi între Galaţi şi Brăila).

Abia când criza din România va deveni cu adevărat gravă vom vedea ce ar fi însemnat pentru sistemul medical aceste unităţi de o importanţă strategică. Prezenţa lor ar fi însemnat vieţi salvate şi o calitate net superioară a actului medical, nu doar în vreme de coronavirus, dar acum cu atât mai mult.

Suntem nevoiţi acum să refuzăm mii pacienţi la internare, pentru a lăsa loc liber victimelor coronavirusului. Dar ce se va întâmpla cu toţi acei bolnavi care aveau nevoie de tratament în regim de spitalizare sau de intervenţii chirurgicale programate? Cine va contoriza daunele aduse de această decizie de compromis? Cu cele opt spitale regionale construite, poate că nu am fi mai fost puşi în situaţia de a alege cine are dreptul la un tratament adecvat şi cine mai poate aştepta.

Citit 1719 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Martie 2020 19:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.