Orice criză majoră presupune un punct de cotitură, cu atât mai mult cu cât se manifestă la nivel planetar, cu implicaţii adânci, pentru mulţi ireversibile. Criza prin care trecem de două luni îşi va pune amprenta, irevocabil, asupra a ceea ce vom fi.
Va trece, într-o bună zi, şi pandemia şi consecinţele ei: stări de urgenţă, restricţii, interdicţii. Dar vom rămâne tot noi, aceiaşi, cei care am fost siliţi ca de o la o zi la alta să descoperim alte valenţe ale puterii noastre umane. A trebuit să ne adaptăm, să ne forţăm să trecem fără mari daune, cel puţin la nivel conştient, peste restricţiile care ne privează de ceea ce ne dădea însemnătatea noţiunii de "libertate". Nu mai putem merge unde vrem, când vrem, în ce condiţii vrem. Nu ne mai putem întâlni cu cei dragi, nu îi mai putem îmbrăţişa, nu mai putem face o groază de lucruri pe care le făceam ori în virtutea inerţiei, ori, dimpotrivă, cărora nu le mai acordăm importanţa cuvenită pentru că ne erau prea la îndemână. Banalul a devenit un lux prohibit şi, odată lipsiţi de asta, am fost forţaţi să ne descoperim noi resurse pe care ar trebui să le conştientizăm şi să le valorificăm. Traiul în izolare i-a făcut pe mulţi să îşi descopere valenţe pe care nici nu le bănuiau. Lipsurile îl fac pe om să se adapteze şi pandemia cu criza pe care a generat-o este prilejul perfect de a demonstra că omul nu are limite decât atunci când, conştient sau nu, şi le impune. Suntem în esenţă nişte supravieţuitori şi, poate, după ce pandemia va deveni istorie, vom rămâne cu învăţăminte care să ne recanalizeze pe făgaşul unei vieţi mai bune. Poate vom şti să îi preţuim mai mult pe cei apropiaţi, să respectăm dreptul la a fi sănătoşi noi şi cei din jurul nostru. Va fi esenţial să ne comportăm în sensul fructificării mai responsabile a resurselor, interioare şi exterioare. Să nu mai rispim. Să facem ce putem, cu ce putem şi pentru cine putem. Să ne aplecăm mai mult spre securizarea a ceea ce înseamnă mediul nostru, apropiat, dar şi spre mediul încojurător. Bătaia de joc şi risipa, caracteristică paradoxală în comportamentul aşa-zisului om modern, şi-a arătat şi ea colţii, însutit, în condiţii de pandemie, iar asta ar trebui să ne dea serios de gândit şi să renunţăm la a mai fi răi şi iresponsabili. Cu siguranţă, cei care au făcut eforturi şi care suportă consecinţele acestei pandemii, indiferent că sunt medicale, sociale sau economice, nu vor mai fi la fel după ce ne vom întoarce la o relativă normalitate. De dorit, o normalitate a oamenilor cumpătaţi, responsabili şi asumaţi. De nu va fi aşa, ne-am "pandemizat" degeaba.
