Trăim parcă în două realități paralele. Pe de o parte, sunt bolnavii, în fiecare zi mai mulți, oamenii care încă își pierd viața, apelurile la cei vindecați să doneze plasmă pentru tratamentul celor aflați în stare gravă, avertismentele, spălatul excesiv pe mâini, dezinfectantul. Pe de cealaltă parte, natura își vede de treaba ei, florile de prin grădini sunt în festival, păsările chiar par să fi prins mai mult curaj, poate fiindcă oamenii nu mai sunt atât de mulți. Mergând prin oraș, dacă nu vezi niciun om cu mască și mănuși, ai putea chiar crede că totul e normal, că nu s-a întâmplat nimic.
Din păcate, însă, oricât de mult ne-ar plăcea să credem asta, pericolul există încă, iar mult-așteptata relaxare din 15 mai, atâta câtă va fi ea, nu ar trebui să fie considerată de nimeni ca un liber la hălăduială oriunde și oricum. Știu că, atunci când stai de două luni în casă și ți s-a urât, tentația de a arunca precauțiile pe fereastră este foarte mare. Dar trebuie să ținem cont că, totuși, transmiterea comunitară a coronavirusului nu este o poveste, ea există, iar riscurile sunt enorme. Ar fi păcat ca, după două luni în care am reușit să ne ferim, în mare parte, de îmbolnăvire, niște decizii pripite să ne plonjeze pe toți într-o situație greu, dacă nu imposibil de manageriat, din punct de vedere medical.
Nu spune nimeni că nu trebuie să lucrăm, că nu putem ieși să facem mișcare, pe jos sau cu bicicleta, că nu avem voie să mergem la cumpărături. Toate acestea le puteam face și până acum, cu respectarea regulilor. Ei bine, tocmai respectarea aceasta a unor reguli, nu de frica unor amenzi, ci din instinct de autoconservare și din responsabilitate socială, este cea care ne va salva și de săptămâna viitoare încolo.
Am văzut, în ultimele două, trei săptămâni, mulți gălățeni cu masca pe sub nas, în autobuz. Fraților, dragii mei, nu așa! Masca se pune peste nas și gură. Știu, este incomodă, transpirăm, s-a făcut cald, uneori poate avem impresia că nu putem respira. Și mie îmi este foarte greu, mai ales fiindcă am o deviație de sept și o alergie la puful de plop, dar nu-mi permit să nu le respect semenilor mei dreptul la viață.
Nu este obligatoriu să purtăm masca pe stradă, dacă nu ne oprim să vorbim cu cineva sau nu intrăm în magazine sau alte spații închise ori în mijloacele de transport în comun. Dar acolo unde este obligatoriu, haideți să o facem așa cum trebuie. Fiindcă realitatea nu este cea dominată de teoriile conspiraționiste, nici cea a frumosului tablou de primăvară pe care îl vedem de la geam, ci cea în care ne mor încă vârstnicii. Și nu doar ei.
