Miercuri, 15 octombrie, de la ora 18,00, Muzeul de Artă Vizuală Galați invită publicul la vernisajul expoziției „Ion & Petre Achițenie. Desen și pictură”.
La vernisaj vor fi prezenți Ana Amelia Dincă, critic de artă, și Ion Chiriac, pictor monumentalist și restaurator, fost student al profesorului Petre Achițenie, care vor vorbi despre creația celor doi artiști.
Petre Achițenie (1929-2006) a fost unul dintre maeștrii artei monumentale românești. Absolvent al Școlii Superioare de Pictură Bisericească de pe lângă Patriarhia Română, al Academiei de Arte Frumoase din București - unde i-a avut profesori pe Camil Ressu și Alexandru Ciucurencu - și al Academiei „Ilia Repin” din Leningrad, artistul s-a remarcat printr-o carieră pedagogică de peste trei decenii la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”.
Ion Laurențiu Achițenie, fiul maestrului, este pictor, restaurator și cadru universitar la Universitatea Națională de Arte din București (asistent, ulterior lector), în cadrul Departamentului de Artă Murală, pe care l-a condus între 2012 și 2019.
Absolvent al Liceului de Arte „Nicolae Tonitza” și al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, doctor în Arte Vizuale din 2010, Ion Achițenie a realizat lucrări de artă monumentală - mozaicuri, fresce și sgraffito - în peste 40 de spații publice și lăcașuri de cult din România și străinătate.
Expoziția „Ion & Petre Achițenie. Desen și pictură” poate fi vizitată până pe 9 noiembrie.