Într-o țară normală, partea de administrare fiscală, de colectare a veniturilor la buget, este una de maximă importanță. Ca să ai bani la buget pentru dezvoltare, pentru investiții, pentru cheltuielile sociale, trebuie să-i strângi mai întâi. Nu poți cheltui mai mult decât ai, este o regulă universal valabilă, care funcționează la fel și în gospodăria unei familii, și la nivel de stat.
Într-o perioadă excepțională, cum este cea prin care trecem din cauza pandemiei, aceste cheltuieli cresc foarte mult. Sunt foarte multe plăți suplimentare pe care bugetul național le suportă și care, cum spuneam, trebuie acoperite. Este logic ca, în această perioadă, rolul ANAF – instituția care este responsabilă cu strângerea banilor la buget – și al agențiilor sale locale să fie și mai important ca de obicei. Și tot logic ar fi ca, la conducerea unor astfel de instituții-cheie, să fie numiți oameni care știu meserie, oameni cu experiență și de calitate, oameni care să știe să facă bine ceea ce au de făcut. În niciun caz nu mai e timpul experimentelor politice, al numirilor pe bază de cunoștințe, relații sau carnet de partid. Realitatea însă ne contrazice.
Scriam zilele trecute de schimbările parcă fără de sfârșit care se produc la vârful Finanțelor gălățene, atât la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice (care administrează, după cum arată și denumirea, finanțele județului), cât și la cel al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (regională ANAF cu sediul la Galați și care are șase județe în subordine). Șefii sunt numiți și schimbați pe bandă rulantă o dată la maximum câteva luni, pe cei care sunt numiți primăvara ”nu-i prinde paltonul” (cât adevăr are expresia asta din fotbal). Suntem abia în luna mai și AJFP Galați a rămas deja fără doi șefi, așteptându-l pe al treilea. Aici parcă a fost experimentul Philadelphia: un vameș de profesie, nepot de ministru, a fost numit șef la AJFP și, după numai o zi, ne-am trezit cu el ajuns director executiv pe Colectare la Direcția Generală Regională. Nici la DGRFP Galați lucrurile nu sunt cu mult diferite. Dacă titularul de drept al postului de director general, cel care l-a ocupat prin concurs, se reîntoarce la Galați după ce a câștigat în instanță procesul cu ANAF, ar fi a cincea oară când ar face acest lucru, în șapte ani. În aceste condiții, vă vine să credeți că au existat, nu foarte demult, și șefi ai Fiscului gălățean care au rezistat 12 ani neîntrerupți pe post?
Chiar așa, oamenii care lucrează în structurile gălățene ale fiscului mai știu oare cine le este șef astăzi?
