Galaţi-Brăila sau 1-0 la umanitate

Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

"Decizia medicilor a fost fatală!", titra, luni, un ziar din judeţul vecin, cu privire la pacienta de 76 de ani care a ajuns, prin transfer, de la Spitalul CFR Galaţi la Spitalul Judeţean din Brăila. Decizia de transfer a fost luată cu acordul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, luându-se în calcul faptul că pe secţia de terapie intensivă de la Galaţi nu se pot primi pacienţi, prizele de oxigen cedând după ce au fost tratate 51 de persoane infectate cu coronavirus.

Deşi vorbim despre o chestiune umanitară, despre un om aflat în stare extrem de gravă, cu multiple alte probleme de sănătate, vecinii noştri s-au arătat extrem de revoltaţi. Şi asta pentru că a venit Galaţiul să le "strice" statisticile, care arată bine, cu puţini infectaţi şi zero decese, în ciuda faptului că nicio autoritate din Brăila nu spune şi câte teste au fost efectuate până acum pentru depistarea coronavirusului. Dar aceasta este o altă problemă, care nu are legătură cu faptul că autorităţile din judeţul vecin s-au revoltat doar la ideea că pacienţi infectaţi cu coronavirus din Galaţi ar putea ajunge în spitalele de la ei. Culmea, un ales al Brăilei, care acum le reprezintă interesele peste hotare, vorbea despre solidaritate, explicând că "ameninţarea este comună, aşa că soluţia este una singură: împreună!".

Da, coronavirusul este un inamic comun, care poate fi învins doar dacă luptăm împreună, nu separat, fiecare cu spitalul şi judeţul lui. La fel cum, de altfel, se luptă de ani de zile, atunci când vine vorba despre sănătatea populaţiei. Da, dragi brăileni, când este vorba despre boli uzuale, Galaţiul luptă cot la cot cu Brăila pentru a salva oameni, iar medicii gălăţeni nu refuză un pacient oncologic sau unul care are nevoie de o internare la neurochirurgie doar pentru că are buletin de Brăila. Iar asta se întâmplă de ani de zile şi s-a întâmplat şi în perioada de pandemie, printre cei care au venit la Galaţi cu urgenţe medicale fiind şi pacienţi care erau infectaţi cu coronavirus.

Lupta dintre cele două judeţe este veche şi nu va putea fi oprită decât atunci când autorităţile din ambele judeţe vor înţelege că două arme înving mai uşor un inamic, fie el coronavirus, cancer, lipsa infrastructurii sau sărăcie.

Citit 2850 ori Ultima modificare Marți, 26 Mai 2020 22:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.