La mulţi ani, dragul meu Galaţi, să rămâi sănătos şi să nu-ţi mai plece copiii în lumea largă. De ce mă priveşti mirat?! Ştiu că te-ai obişnuit să ţi se spună că eşti oraş de rahat, că nu oferi nicio perspectivă, că eşti prea gri sau prea roşu! Chit că nu tu i-ai ales pe cei care te conduc şi te vopsesc în culori de toată jena! Ci tocmai aceia care îţi reproşează că nu eşti niciodată îndeajuns de bun.
Azi e ziua ta! Cum? Nu ştiai nici tu? Păi, Galaţiule drag, s-a împlinit un an de când bravii aleşi PSD, UNPR şi ALDE au hotărât când trebuie să fie „Zilele Municipiului Galaţi”: în săptămâna care include ziua de 6 iunie, de luni până duminică, în fiecare an. Nu, la sfârşit de noiembrie, când ştiai tu că se fac „Serbările Municipiului Galaţi”, acum sunt doar „Zilele Sfântului Apostol Andrei”, patronul tău spiritual.
De ce 6 iunie? Pentru că la 6 iunie 1830, Galaţiul era administrat de „Comisiile Orăşeneşti” - primul organism administrativ modern, ce aveau drept obligaţie „buna orânduială a oraşului”, susţinerea de proiecte pentru dezvoltarea şi înfrumuseţarea oraşului, dar şi „să închipuiască venitul oraşului”.
Bine, ţi-o fi plăcut ţie să-ţi faci ziua de 1 Iunie, dată a anului 1837, când ai primit statut de porto-franco şi te-ai dezvoltat de mai mare dragul până ai ajuns sediu al Comisiei Europene a Dunării! Ţi-ar fi plăcut, poate, şi pe 29 iunie, de Ziua Internaţională Dunării, că măcar atunci îşi mai aduc aminte autorităţile de albastrul fluviu. Uite, scrie şi în filmul tău oficial de prezentare că eşti „Galaţi, oraşul binecuvântat de Dunăre”.
Bine, ai fost cândva şi „Oraşul Teilor”. Care tei? Cei care s-au uscat pe Faleza Superioară, de ţi se pare că s-au zăpăcit anotimpurile şi a pogorât toamnă târzie în prag de vară? Parcă numai pe Faleză ţi s-au uscat teii…
Sigur, sunt retrogradă şi mă leg de vechile simboluri ale oraşului fără să apreciez aşa-zise simboluri pe care ţi le proptesc autorităţile pe la intrări şi ieşiri ori prin centru: ba doi peşti, ba o ancoră, ba un serafim, ba nişte OZN-uri… Degeaba. Ţi se potrivesc ca nuca-n perete.
Uite de-aia îmi vine să mă întreb nu "unde-s zăpezile de altădată", ci unde-s teii de altădată?! Unde-ţi sunt consulatele şi bursele de mărfuri, unde ţi-i „Libertatea”, unde-i „Pânzarul”, unde-s aeroporturile şi porturile de altădată? Unde-i Oţelul? Acolo unde s-a pierdut şi gloria ta. Poate, cine ştie, ţi-o va mai reda cineva.