Spectatori versus huligani

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Măsurile impuse de către autoritățile românești, pe perioada stării de alertă, în ceea ce priveşte competițiile sportive, au stârnit nemulțumiri în rândul publicului, al suporterilor de fotbal în special, care s-au simțit lezați de atitudinea ministrului Tineretului și Sportului, Ionuţ Stroe.

Acesta a precizat într-o conferință de presă că sunt diferențe între spectatorii de la evenimentele culturale și cei de la fotbal. "Publicul din zona sportului este mai numeros, publicul din sport este mai pătimaș, publicul din sport interacționează radical diferit față de participanții la un spectacol. În plus, este foarte dificil ca organizator de meci să selectezi doar 4-500 de spectatori, adunându-i la acest număr și pe cei ce participă direct, pentru că se limitează posibilitatea multora de a participa. Ne-ar fi foarte ușor să spunem da și să spunem că din punctul nostru de vedere, dacă există așa o mare solidaritate sau o mare așteptare să se facă lucrul acesta, îl vom face. Dar organizatorul meciului ar putea fi direct responsabil de o eventuală infectare sau de eventuale victime ce ar putea rezulta de acolo".

Dacă pentru spectacole este posibilă o prezență de maximum 500 de persoane, cu distanțarea fizică necesară, pentru suporterii de fotbal acest lucru pare greu de pus în aplicare, deși capacitatea stadioanelor le-ar permite acestora să stea în condiții de siguranță, la multe rânduri și locuri distanță unii de alții. Ministrul declara că vor urma discuții pentru a face acest lucru posibil după 15 iunie, când se vor anunța noi măsuri de relaxare.

O decizie similară fost luată de guvernul Bulgariei, care inițial a refuzat prezența publicului la meciurile ce s-au reluat în acest weekend, dar după ce cluburile și suporterii au protestat, guvernanți au acceptat ca suporterii să poată asista la meciuri, la 30 la sută din capacitatea stadioanelor.

Într-adevăr, sunt și situații în care suporterii se comportă ca niște huligani, am văzut de multe ori asta, în direct, dar cei mai mulţi sunt spectatori pașnici, care se bucură de cele 90 de minute de fotbal în care se pot rupe de cotidian. Nu putem să-i punem pe toți în "aceeași oală", dar nici nu e normal să-i "pedepsim" cu aceeași măsură.

Citit 2503 ori Ultima modificare Duminică, 07 Iunie 2020 19:19

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.