Să facem alegeri în fiecare an!

Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Un amendament la Legea nr. 263/2010, prin care persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani pe o rază de 8 km în jurul Galaţiului se pot pensiona mai devreme cu doi ani decât vârsta standard, din cauza faptului că au fost afectate de poluarea cu cocs metalurgic din zonă, a fost adoptat de Camera Deputaţilor marţi, 25 august. Modificarea este probabil cel mai important act normativ din această legislatură care-i vizează direct pe gălăţeni şi a ajuns în dezbatere parlamentară la iniţiativa deputatului liberal Victor Paul Dobre.

Dincolo de beneficiile evidente pentru un număr foarte mare de gălăţeni, din care câteva mii se vor putea pensiona practic imediat, rămâne de discutat momentul ales de iniţiator pentru promovarea amendamentului, fix în prag de campanie electorală. Trebuie precizat faptul că legea respectivă a mai suferit modificări de-a lungul timpului, cele mai importante fiind făcute în mai 2017, când numărul localităţilor beneficiare a fost majorat substanţial, fiind admise, printre altele, oraşele Slatina, Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea și Turnu Măgurele.

Deşi am semnalat în repetate rânduri, la momentul respectiv, absenţa Galaţiului de pe listă, niciunul dintre cei 13 parlamentari care ne reprezintă nu s-a zbătut atunci să obţină această facilitate pentru cei care l-au votat. Au fost câteva încercări timide, e drept, însă abandonate rapid, pentru că era nevoie ori de un lobby foarte puternic la nivelul tuturor grupurilor parlamentare, ori de un dosar beton, care probabil nu putea fi alcătuit foarte uşor.

Dar uite că, în prag de campanie electorală, acest lucru s-a putut face în numai câteva zile. Iar această modificare legislativă nu este un exemplu singular, pentru că zilele astea se tot taie panglici, se inaugurează investiţii, se finalizează proiecte începute acum 2-3 ani, doar, doar va uita electoratul că n-a fost băgat în seamă timp de patru ani şi va pune din nou ştampila unde şi cum trebuie.

De-aia zic, dacă politicienii fac treabă în slujba cetăţenilor numai în campania electorală sau în preajma acesteia, n-ar fi bine să avem alegeri mai des? Poate în fiecare an sau, de ce nu?, o dată la trei luni, că aşa ne-am alege şi noi cu ceva mai multe proiecte realizate, nu doar cu o mulţime de promisiuni deşarte, care de regulă sunt uitate imediat ce se validează rezultatele scrutinului.

Citit 1932 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.