Am tot văzut şi auzit în ultima vreme o mulţime de comentarii la adresa dascălilor (nu îmi place expresia cadre didactice). Unii aveau atitudini de ai fi spus că au cumpărat profesorii şi învăţătorii la cinci lei kilogramul sau că aveau ei înşişi tot atâta şcoală şi experienţă la educat şi învăţat tânăra generaţie. Asta deşi, din felul în care vorbeau/scriau, se vedea clar lipsa educaţiei, fie ea formală sau nu. Se stropşeau la bieţii dascăli, de ai fi zis că ei au inventat coronavirusul, că a fost visul lor de-o viaţă să-i înveţe pe copii fără a putea să se apropie de ei, să le îndrume mâna pe caiet, să le arate unde au greşit.
Întâmplător, mi-am petrecut ceva timp, recent, în compania unor profesori şi am mai discutat online şi cu alţii. Toţi, dar absolut toţi erau îngrijoraţi de două aspecte: 1. Să nu se îmbolnăvească elevii şi 2. Să reuşească să le transmită cunoştinţele necesare, în ciuda limitărilor fizice de tot felul sau a problemelor inerente cursurilor online. Niciunul nu mi-a spus că îi este teamă să nu se îmbolnăvească el, deşi, până la urmă, o astfel de temere este firească, umană. Pentru toţi, lunile de incertitudine de la finele anului şcolar trecut au fost de coşmar, iar afirmaţia că ar fi fost şase luni în vacanţă, pe care din păcate am auzit-o şi pe la nişte posturi TV, este foarte departe de adevăr. În realitate, nici vacanţa, atâta câtă a fost, nu a fost la fel, fiindcă niciunul dintre ei nu a mai putut pleca acolo unde şi-a dorit, fiindcă mulţi dintre ei organizau câte o tabără cu copiii (foarte importantă mai ales pentru cei mici), de care acum nici nu a mai fost vorba.
De ieri, pentru elevii, profesorii, învăţătorii, laboranţii, psihologii şcolari, dar şi medicii şi asistentele care au în grijă sănătatea copiilor a început şcoala. Într-un fel nemaiîntâlnit până acum şi care, evident, nu va fi facil. Unii au avut de refăcut de trei ori orarele, până să poată fi luate în calcul toate variabilele, care, acum, s-au înmulţit. Alţii, care vor preda şi fizic, şi online, trebuie să jongleze printre ore de 50 de minute şi ore de 40 de minute, având şi grija supravegherii pe perioada pauzelor, a însoţirii copiilor la toaletă etc.
Practic, uneori după o viaţă la catedră, dascălii trebuie acum să se reinventeze. Şi o fac. Evident, sunt şi excepţii, că fiecare pădure are uscăturile ei. Dar înainte de a-i acuza pe toţi de conspiraţii, poate ar trebui să se uite toată lumea în oglindă şi să îşi amintească fiecare puţina răbdare pe care o are uneori cu propriul copil. Ei, cum e, vrea cineva să fie profesor?
