”Eroi au fost, erori sunt încă”!

Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

"Bine ai venit pe pagina oficială a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ" - se poate încă citi îndemnul festiv. Cineva şi-a făcut excelent treaba, vânzând imagine de-a dreptul occidentală unui spital în suferinţă. Căci pagina oficială a spitalului, din care nu aflăm ce se întâmplă în continuare acolo, vorbeşte despre "Misiune şi viziune"! Spitalul, "în PROCES DE ACREDITARE", avea... vise: "Misiunea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ este de a oferi servicii medicale de înaltă calitate, într-un climat sigur şi confortabil, pentru satisfacerea nevoilor actuale şi a viitoarelor aşteptări ale pacienţilor, aparţinătorilor, precum şi ale angajaţilor". Un climat "confortabil", cu cearceafuri neschimbate, şi, mai ales, "sigur"! Iar viziunea conducerii spitalului "este de a deveni un spital judeţean modern, prin diversificarea gamei de servicii medicale, dotarea cu aparatură medicală de ultimă generaţie". Nu şi sistemul electric care să nu se ardă la consumul demenţial de energie cerută de ventilarea artificială a atâtor bolnavi! Cu stingătoare ca pe vremea lui Dej! Rămân promisiunile electorale, că tot vin alegerile. Îmi amintesc şi despre al nostru spital regional Brăila-Galaţi, tot promis şi tot amânat mai bine de zece ani, care era cât pe ce să fie aproape gata...

Dincolo de mizeria sistemului, începem să ne şi respectăm eroii. Medicul Cătălin Denciu a ars de viu, intrând voluntar ca să salveze vieţile unor pacienţi imobilizaţi şi ale colegilor săi. A înţeles că, fiind "de gardă", era răspunzător! La rândul său, fiind salvat de un alt medic, ars mai puţin. Alt nume ce ar fi trebui ştiut! Mai mult s-au prezentat laconicele declaraţii ale ministrului Sănătăţii, fost coleg de facultate cu doctorul Denciu. Nu ştiu dacă nu cumva acesta a fost şi norocul victimei, să fie dus cu un avion militar în Belgia, ca excepţie într-o ţară ce nu primeşte bolnavi străini! De alfel, şi belgienii îi datorau ceva românului, care lucrase înainte tocmai într-un spital din Bruxelles. Numai că preferase să lucreze în ţară. Ghinion! "Eu sunt bine, ceilalţi ardeau", şi-a liniştit eroul soţia, la telefon. "Bine"… adică cu arsuri pe 40 la sută din corp! Datorate tocmai… combinezonului anti-Covid, care, arzând, s-a dovedit a fi o cămaşă a lui Nessus! Se vorbeşte mereu, cu neruşinare, despre vârstnici morţi în epidemie, că "şi-aşa mureau"! O doamnă în vârstă, victimă în spitalul nemţean, Tatiana Gavrilă, adevărată mamă pentru 22 generaţii de copii în dificultate, fondatoare de cămin, mai poate fi înlocuită?!

Citit 1196 ori Ultima modificare Luni, 16 Noiembrie 2020 17:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.