hai să ne uităm la păsări,/ la furnici şi la albine –
poate ni se taie greaţa,/ poate învăţăm ceva,
poate nu ni se mai pare/ că nu suntem fitecine,
poate cercetăm oglinda/ – uite-aşa şi iar aşa –
şi pricepem ce distanţă/ e-ntre noi şi toate ceste
substantive cunoscute,/ harnice până la moarte,
care nu ştiu ce înseamnă/ să urască, să deteste
orizontul lor şi-al nostru,/ cel aproape, cel departe
uite câtă ordonare,/ ordine, respect şi muncă
în cuibar, în stup, în aer,/ în copac şi-n muşuroi –
toate-aceste substantive/ au răbdare îndelungă,
n-au nevoie de mărire,/ de aplauze, ca noi,
oamenii – aşa se spune/ pe pământ că ni se zice,
dar se pare că e falsă/ ceastă etichetă pusă
pe o frunte şi pe alta/ – hai să o tulim de-aice:
nimenea nu ne mai iartă,/ nimenea nu ne mai scuză
