A trecut și Ziua Națională, ziua în care ne-am bătut cu pumnul în piept de mândrie. N-am avut parade, vocile militarilor n-au mai cântat anul acesta "Treceți, batalioane române, Carpații!", n-a mai fost retragerea cu torțe a soldaților la cazărmi - cele mai așteptate momente ale paradelor de 1 Decembrie. Ceremoniile au fost simbolice peste tot în țară, s-au depus niște coroane de flori, iar parada de 1 Decembrie s-a mutat pe Facebook. Nu ești român dacă nu-ți pui musai o ramă tricoloră la profil, dacă nu trimiți, într-un chenar cu roșu-galben-și-albastru, urări de "La mulți ani!" la toți prietenii din listă - așa pare să fi gândit foarte multă lume. Americanii își pun drapelul cu stele și dungi până și pe chiloți, așa că la noi de ce n-ar fi OK să ne strigăm sus și tare mândria de a fi români, măcar o zi pe an, de 1 Decembrie? Problema este că, pe foarte mulți dintre noi, mândria asta ne ține fix o zi. După 2 decembrie încolo, potopul! Revenim la oile noastre, la "clienții" noștri cu care ne spurcăm în mod obișnuit, începem să îi înjurăm din nou pe cei care care impun restricții sau, după caz, pe cei care nu respectă carantina, îi facem cu ou și cu oțet pe cei din guvern sau, din nou după preferințele fiecăruia, pe cei din opoziție.
Ideea nu e nouă și nici nu-mi aparține, dar mi se pare de foarte mult bun-simț: în loc să ne gândim numai la ce face România pentru noi, ar trebui să ne gândim și la ce facem noi pentru țara asta. Și, mai mult, la ce am putea face dacă ne-am strădui măcar un pic. Culmea, nici nu ar fi mare lucru. Ar trebui ca fiecare să-și facă treaba pentru care este plătit, fără niciun rabat, și să fim puțin mai atenți la omul de lângă noi. Poate așa am ajunge să nu ne mai plângem că ne mor cu zile bolnavii în spitale, că permisele de conducere se iau cu șpagă, că ni se cască gropi în drumurile proaspăt construite, că "împăratul" sau "împărăteasa" de la ghișeu ne tratează cu sictir și ne trântește geamul în nas când ne e lumea mai dragă, că aruncăm pe stradă chiștoacele, ambalajele sau guma de mestecat, că suntem obligați să ne descurcăm noi cumva cu o "atenție" sau cu un telefon la un prieten care cunoaște pe cineva. Ar fi un pas înainte să facem, așa cum putem fiecare, câte ceva ca lucrurile de mai sus să nu mai fie reguli, ci doar excepții. Iar dacă și cei pe care îi votăm vor reuși într-un final performanța să se țină de cuvânt și să nu uite, imediat ce ajung la putere, toate promisiunile pe care le-au făcut în campanie, atunci am avea un motiv serios să spunem "Mândru că sunt român!", chiar în mai multe zile pe an.
