Întotdeauna am crezut, ca jurnalist, că nimic nu se compară cu experimentarea directă a unei situaţii, pentru a o putea descrie mai bine cititorilor. Cu toate acestea, îmbolnăvirea de COVID-19 este o experienţă despre care aş fi vrut să scriu din trăirile altora. Încă din start, vreau să spun că m-am protejat cât de bine am putut eu, neluând virusul timp de nouă luni în care am muncit zilnic, am mers cu autobuzul, cu trenul, am călătorit în ţară, în mai multe regiuni. Cu toate acestea, stresul acumulat, oboseala şi expunerea continuă şi-au spus cuvântul, din câte înţeleg un organism uşor slăbit din punct de vedere al imunităţii fiind o victimă mai uşoară. Eu am avut ghinionul să mă prindă nişte ploi reci în debut de decembrie, două zile la rând şi, probabil, contactul involuntar cu o persoană infectată a fost suficient. În opinia personalului medical cu care am discutat, forma de boală pe care am avut-o a fost uşoară. Cu toate acestea, nu i-aş dori-o nici celui mai aprig duşman. Dacă două, trei nopţi de febră nu foarte mare - maximum 38,2 - au fost tolerabile, senzaţia de lipsă de aer a fost cumplită. La fel şi transpiraţia rece aproape continuă timp de mai bine de trei săptămâni, imposibilitatea de a sta în picioare sau chiar pe scaun mai mult de jumătate de oră sau de a face orice fel de efort fizic. Practic, m-am simţit teribil de obosită continuu, cu excepţia unui mic moment de respiro imediat ce mă trezeam, iar starea de oboseală cronică încă o resimt acut. În plus, absolut toate durerile pre-existente din organism s-au activat deodată. Nu o să intru în detalii, dar imaginaţi-vă că vă doare şi mâna pe care aţi avut-o în ghips la şase ani, şi orice cicatrice, orice organ intern care este de obicei mai sensibil, faceţi criză de stomac, dacă suferiţi de gastrită, criză de fiere, dacă aveţi fierea leneşă, vi se reactivează toate durerile reumatice, dacă acestea se fac simţite periodic. În plus, vă confruntaţi cu dureri de cap şi musculare aproape continue, cu senzaţia că vă ard ochii în cap, cu dereglarea sistemului digestiv şi senzaţia că mâncaţi lemne, fiindcă nu aveţi gust şi miros. Pentru mulţi, ideea de a nu avea poftă de mâncare pare o reţetă ideală de slăbit, dar vă asigur că este foarte periculos, fiindcă, după una, două zile în care nu mănânci mai nimic, a te duce la toaletă devine la fel de dificil ca urcatul pe munte.
În concluzie, dacă aş fi avut posibilitatea de a evita boala, aş fi făcut orice să o evit: vaccin, incantaţii, tratamente naturiste, absolut orice. Punct.
