Bătălia garaje–parcări, faza pe oraş

Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Nu mai este un secret pentru nimeni că administraţia oraşului a decis, încă din precedentul mandat al primarului Ionuţ Pucheanu, să „atace” frontal problema garajelor, în sensul de a le pune pe cele mai multe dintre ele la pământ. Demersul a determinat, ca mai toate iniţiativele edilitare de acest gen, crearea unei prăpăstii între susţinătorii garajelor şi cei ai parcărilor, fără ca focul argumentelor să se potolească vreun pic, cel puţin în mediul online. Administraţia şi-a văzut însă de treabă în mai multe cartiere ale oraşului, degajând terenul de garaje acolo unde proprietarii nu şi le puseseră singuri la pământ şi reabilitând zona aferentă, transformând-o în parcare pentru, evident, un număr mai mare de autovehicule.

În Mazepa II, de exemplu, terenul astfel eliberat a fost folosit pentru o parcare supraetajată, care oferă, contra cost, condiţii mai bune de securitate, atât faţă de hoţi şi vandali, cât şi faţă de intemperii. Practic, banii care se pierd prin neplata taxelor aferente deţinerii unui garaj se pot recupera la bugetul municipiului din parcările cu taxă, mulţi dintre locatarii care acum nu au nicio posibilitate de a parca în preajma locuinţei fiind dispuşi chiar să plătească taxă pentru un loc rezervat. În plus, construirea de parcări cu mai multe etaje, fie supra, fie subterane, lasă deschisă posibilitatea de noi câştiguri, care de data aceasta să fie obţinute din asigurarea unui loc de parcare pentru care nu trebuie să te baţi cu vecinii şi unde poţi sta liniştit că maşina nu este lovită din greşeală sau avariată intenţionat de cei cărora le-ai „ocupat” locul. Punem ghilimele fiindcă, potrivit legii, nimeni nu este stăpân peste un loc de parcare, dar nu trebuie să-i explic niciunui gălăţean care stă la blocuri ce coşmar este să găsească, zi de zi, un loc potrivit pentru maşină. În aceste condiţii, nu este de mirare că, în zonele unde nu a ajuns încă demolarea iniţiată de Primărie, locatarii fără garaj se organizează să facă petiţii pentru demolarea garajelor şi modernizarea spaţiilor cu pricina, iar cei cu garaj se interesează dacă nu cumva cartierul lor e următorul pe lista demolărilor, bucurându-se când li se spune că încă nu intră buldozerul şi la ei. Nu e de mirare că nici locatarii din prima categorie, nici cei dintr-a doua nu sunt foarte empatici în legătură cu durerile oponenţilor.

Când vom înţelege oare că degeaba suntem revoltaţi, dacă nu suntem revoltaţi împreună? Că nimic nu se schimbă în bine dacă facem bisericuţe şi luptăm, fiecare, doar pentru binele lui?

Citit 2144 ori Ultima modificare Luni, 22 Februarie 2021 01:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.