Smecherul şi fraierul... pe bani publici

Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

"S-au întâlnit şmecherul cu fraierul", ar putea fi actualizarea unei expresii mult mai folosite: "s-au găsit hoţul cu prostul". Pentru că îmi place să cred că nu-i vorba de hoţie, ci de şmecherie. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă simt păcălită atunci când lucrări despre care scriu de multă vreme se tot prelungesc, se scumpesc, cer lucrări suplimentare, ori rămân într-o fază mai degrabă neterminată decât finalizată. Mă tot întreb de ce apar asemenea "surprize". De ce nu putea fi totul prevăzut de la bun început? Cine a greşit, unde şi de ce? Cine îl va trage la răspundere şi cum?

Iată, de pildă, Plaja "Dunărea", care în această vară ar trebui să-şi deschidă porţile - dacă restricţiile ne vor permite şi mai ales dacă lucrările vor fi gata, are nevoie de lucrări suplimentare. O să-mi spuneţi că sunt cârcotaşă, că autorităţile iau măsuri pentru ca gălăţenii să se poată bucura şi în anotimpul friguros de piscine! Da, dar sunt necesare şi lucrări pentru creşterea gradului de securitate în exploatare. Pentru că, printre altele, terenul este instabil, de aceea sunt necesare intervenţii suplimentare de fundare, modificarea arhitecturii unuia dintre tobogane, a traseului reţelei de canalizare şi o alimentare electrică de rezervă… În fond, e licitaţie pentru un contract de 1,8 milioane de lei, supliment la alt contract în derulare de 19,5 milioane de lei fără TVA.

Amintiţi-vă de la ce preţ a plecat parcarea multietajată din Mazepa - 9,4 milioane de lei cu TVA, cât era valoarea contractului iniţial pentru proiectarea şi construcţia parcării propriu-zise - şi la cât a ajuns costul final: 14,5 milioane de lei cu TVA, suma incluzând dotările, îmbunătățirea terenului de fundație și devierea rețelelor. Cam scump, aş zice eu...

Mă uitam, deunăzi, la contractele pe care Primăria tocmai le-a modificat prin acte adiţionale, prelungindu-le termenele de realizare sau majorându-le valorile: aici cu 800.000 de lei, acolo cu 300.000, dincolo cu 200.000. În fond, unde s-a dus mia merge şi suta, nu-i aşa?! Mai punem la socoteală şi că unele creşteri sunt justificate de majorarea salariului minim pe economie, nu de apariţia unor lucrări suplimentare.

Poate că sunt eu rău-voitoare, şi în loc să mă bucur că se fac lucrări, caut nod în papură. Poate. Dar nu pot să nu mă întreb, totuşi, cine şi cât de corect a stabilit valoarea sau durata acestor investiţii. Când am fost "duşi în eroare", ca să nu spun fraieriţi? Când s-au prezentat costuri mai mici şi durate mai scurte, sau acum când valorile şi duratele cresc? Oricum, totul e din banii noştri.

Citit 1588 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Aprilie 2021 00:31

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.