Gălăţeanul plăteşte!

Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Pasarelele pietonale în formă de timonă, velier şi poartă a timpului, reabilitarea Parcului Cloşca, extinderea Talciocului, amenajarea unui târg auto, modernizarea Falezei Dunării, transformarea Patinoarului Artificial în Sală Polivalentă, construirea unui campus social pe strada Drumul Viilor nr. 8… Le mai ţineţi minte? Investiţii mult-promise, pentru care s-au plătit documentaţii. Hârtii care, odată realizate, s-au pierdut prin sertare ori se prăfuiesc prin arhive. Aşa cum se va pierde şi documentaţia tunelului pe sub Dunăre, pentru care gălăţenii vor plăti, pentru început, 2,7 milioane de lei.

Nu. Nu-i deloc o glumă. Vă puteţi convinge deschizând pagina şapte a Anexei V din proiectul bugetului Galaţiului, pe care Primăria a binevoit să-l facă public pe site-ul propriu. Asta după ce, iniţial, a considerat că e suficient să afişeze proiectul la sediul propriu, fără să anunţe nimic. În fond, ce atâta transparenţă?! Doar au spus-o autorităţile cu guriţa lor: sunt singure pe tarla! Bine, singure, dar pe banii noştri! Iar pe unii dintre noi i-ar interesa, de pildă, să ştie cum se vor cheltui banii lor în 2021.

Uite, pe-un tunel! Bine în Anexa amintită scrie „Tuneluri rutiere subtraversare Dunăre Galaţi-Brătianu”, dar ne prindem noi despre ce-i vorba. Despre suma datorată unui consorţiu cu care Primăria a încheiat un contract. Documentele furnizate nu mai au acum vreun rost, mai ales că se înalţă deja pilonii podului peste Dunăre. Dar au valoare financiară!

O să-mi spuneţi că nimic nu se poate urni într-o administraţie publică fără a se face, mai întâi, studii şi documentaţii care, evident, costă! Uite, de pildă, scriam acum şase ani că 319.814 lei a plătit Primăria Galaţi pentru cele trei pasarele pietonale în formă de timonă, velier şi poartă a timpului, desigur stilizate, pentru care primarul Marius Stan spunea că se va bate. Bani risipiţi în vânt. Precum cei pentru documentaţia celor două tuneluri rutiere pe sub Dunăre.

E adevărat, în spatele oricărei lucrări, fie că vorbim de modernizare, reabilitare sau de reparaţii capitale, se află munţi de documente. Că aşa cere legea! Numai că toate aceste documentaţii costă şi nu sunt valabile la nesfârşit! Deseori se ajunge în situaţia ca documentele cu pricina să se învechească şi să aibă nevoie de reactualizare, desigur, tot din bani publici.

Mi-e greu să cred, însă, că pasarelele sau subtraversarea vor fi vreodată repuse pe tapet. Doar pentru actualizarea documentaţiilor, pe alţi bani. În fond, gălăţeanul plăteşte! Uneori ca fraierul!

Citit 2467 ori Ultima modificare Marți, 13 Aprilie 2021 02:20

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.