Rivalitatea dintre Galaţi şi Brăila, redusă cu nişte kilometri

Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Distanţa de 20 de kilometri dintre cele mai apropiate, dar şi cele mai rivale oraşe din România, Galaţiul şi Brăila, se va reduce la numai 11 kilometri. Cel puţin aşa prevede contractul proaspăt semnat pentru construirea drumului expres care va lega (în sfârşit!) cele două municipii, începând cu anul 2023, dată preconizată, uşor optimist, ţinând cont că nouă ne-a ieşit februarie 2024 la socoteli, pentru încheierea lucrărilor.

După zeci de ani în care administraţiile din ambele oraşe l-au invocat în campaniile electorale, mimând intenţia de a se aşeza la masa tratativelor, când în realitate nu aveau nicio tragere de inimă, iată că drumul expres se va face la iniţiativa guvernanţilor. Până la urmă e un demers firesc ca cei de "sus" să încerce să pună capăt rivalităţii dintre cele două oraşe, pentru că, în vremuri comuniste, tot cei de la "centru" au contribuit la adâncirea acestei uri, devenite istorică, prin decizia de a industrializa puternic Galaţiul, în detrimentul urbei vecine. De altfel, în ultimele cinci secole (Galaţiul este atestat de la 1445, Brăila de la 1368) nu a existat niciun moment în care cele două comunităţi să colaboreze cu adevărat, cele două porturi la Dunăre aflându-se mai tot timpul în competiţie pentru a deţine supremaţia economică şi comercială. 

Construirea acestui drum expres, care va stabili o conexiune şi cu podul de peste Dunăre, ar trebui să reducă nu numai numărul kilometrilor dintre cele două oraşe, aflate la o azvârlitură de băţ unul de celălalt, ci şi dimensiunea orgoliilor locuitorilor lor, dar mai ales cea a cârmuitorilor lor. E vorba de o mulţime de oportunităţi de dezvoltare economică, întrucât cei 11 kilometri vor lega, şi prin intermediul podului, trei regiuni geografice şi economice, Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Prin urmare, chiar dacă riscă să-i lase pe cârcotaşi fără o sursă constantă de bancuri bazate pe rivalitatea dintre gălăţeni şi brăileni, administraţiile celor două municipii ar trebui să se gândească serios să se aşeze la masa tratativelor, fiindcă, numai în acest mod, cetăţenii de pe ambele maluri ale Siretului vor avea de câştigat.

Citit 3075 ori Ultima modificare Vineri, 16 Aprilie 2021 03:27

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.