Ieri, la nivel mondial, a fost Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți, o non-sărbătoare decretată pentru a marca un fenomen cu adânci implicații sociale: copiii care își caută libertatea și independența prin manifestări ce trec de limitele rebeliunii firești, care, nu de puține ori, au devenit subiectele unor tragedii fără margini.
În cifre reci, statistice, Galațiul a contabilizat, anul trecut, 234 de dispariții oficiale de copii. Raportate la poliție, fugile celor mici, din instituțiile de ocrotire sau de acasă, din sânul familiilor, s-au concretizat în tot atâtea alerte, nu de puține ori cazurile fiind înregistrări repetate ale unor acte de rebeliune ale unora deveniți "dispăruți de serviciu". Cu alte cuvinte, mulți puști fug de dragul de a fi căutați, din răzbunare, considerându-se neînțeleși și din dorința găsirii unei libertăți care nici pentru ei nu are o formă foarte bine definită. Dovada stă tot în statistici: aproape 200 dintre ei au fost copii care, de bunăvoie și aparent nesiliți de nimeni și nimic, au rupt barierele centrelor de ocrotire sau ale caselor de tip familial, unde sistemul, așa plin de hibe, încerca să le dea o șansă pe care cei care le-au dat viață le-au refuzat-o.
Mai grav este că există totuși și o minoritate, a copiilor fugiți de acasă, unde, teoretic, alături de cei care i-au adus pe lume, ar trebui să își trăiască primii ani ai vieții, cu dragoste, educație și reguli. Încercarea de a dispărea, ca formă de protest, de urmarea unor căi nesănătoase în dorința de a atinge niște modele deloc benefice pentru ei și societate, sau pur și simplu pentru că nu sunt capabili să treacă peste chestiuni specifice vârstei, trage un mare semnal de alarmă nu asupra noii generații, ci asupra adulților, deveniți incapabili să gestioneze lucrurile. Se taie bariere, dispare comunicarea, iar de încredere reciprocă nu mai poate fi vorba.
Zilele trecute, o fetișcană din Galați, care abia intrase în rândul adolescenților, a ales calea unei altfel de dispariții: s-a aruncat de pe un bloc, într-un gest extrem de a-și exprima cine știe de durere, pe care, poate, un om mare, părinte, dascăl, prieten, ar fi putut-o ajuta să o depășească. Nu s-a întâmplat asta, dar voința divină a fost mai puternică, iar gestul fetei nu a avut finalitatea dorită de ea.
Mulți alții care aleg calea fugii dispar sub alte forme, în tenebrele cerșetoriei, proxenetismului sau al traficului de droguri: oricum ar fi, pierderea este iminentă, pentru că din ecuația educației și a relațiilor celor care îi cresc lipsesc valori esențiale: dragoste, grijă, responsabilitate, respect.
