Măsuri populiste pe pielea altora

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

O nouă provocare aruncată părinților și copiilor deopotrivă este accesul celor mici în curțile şcolilor, pentru recreere și activități sportive. În afara orelor de program, la liber, cum s-ar zice. O chestiune care dă bine la public, recunoaște și întărește dreptul copiilor la mișcare și îi degrevează pe cei mari de grija odoarelor în timpul mult prea liber din vacanță.

La o primă vedere, o inițiativă lăudabilă, care a inflamat însă partea ”cealaltă”, respectiv mediul școlar cu ai lui directori care trebuie să permită și să răspundă de ceea ce se petrece în incintă. Deloc simplu, fiindcă sistemul se confruntă cu deficiențe de personal care ar putea, la o adică, să supravegheze ce se întâmplă pe terenurile de sport. Să stai cu ochii în patru și să ții în frâu un număr neprecizat de copii este o provocare dincolo de limita posibilului, nemaipunând la socoteală infrastructura, despre care mulți șefi de școli susțin că nu este tocmai... zdravănă. Dacă s-ar întâmpla ceva, de genul prăbuşirii unei porți, sau a unui gard, răspunde, potrivit legii, administratorul. Adică directorul, iar directorul nu poate fi răspunzător, cât timp copilul a ajuns acolo cu sau fără știrea părintelui, dar cu permisiunea unei legi emise de unii care vor evident să câștige simpatia electoratului. Că cei mici ar putea avea accesul în curtea școlii doar însoțiți de adulți, iarăși este o utopie, pentru că regula s-ar încălca flagrant, mai ales că s-ar pune, din nou, problema persoanei care să asigure aplicarea ei. Adică un paznic, doi, trei, care trebuie angajați, plătiți ca să facă faţă impulsivităţii tinerei generaţii. Este doar o circumstanță care scoate la iveală, din nou, cât de puţin ne pasă de responsabilitatea reală. Pasarea grijii sau lăsarea lucrurilor la voia întâmplării, pe principiul că și înainte mergea și nu se întâmpla nimic, duc la nenorociri care, atunci când se petrec, trezesc sentimente de mirare și revoltă. Acum câteva săptămâni, un puști din Nicorești s-a dus să se scalde într-o băltoacă de la marginea satului. Copil cu părinți, cărora nu li s-a părut extraordinar că fiul, aparent descurcăreț, nu este învățat să evalueze pericolele. Copilul a fost îngropat de un mal de pământ și a murit, după mai multe zile, la spital. Mai recent, alți doi adolescenți, din Braniștea, au murit înghiţiţi de Siret, pentru că se duseseră la scăldat. O distracție care a luat multe vieţi, despre al cărei pericol copiii ar fi trebuit să fie avertizați. Sau poate au fost, dar neascultarea, sub orice formă, este întotdeauna un aspect de care trebuie ţinut cont când se fac reguli pentru copii, de aplicarea cărora răspund cei mari.

Citit 1301 ori Ultima modificare Vineri, 23 Iulie 2021 00:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.