Probabil mă priviţi întrebător. Unii dintre dumneavoastră habar n-aveţi despre care specialişti vorbesc, pentru că n-aţi prins campania electorală a anului 1996. Iar ceilalţi, condescendenţi, o să-mi reproşaţi că sunt nostalgică ori că m-a lovit astenia. Şi totuşi, de o bună bucată de vreme, mă tot bântuie promisiunea celor 15.000 de specialişti, făcută de apusa CDR (Convenţia Democratică Română) în campania parlamentar-prezidenţială din 1996.
La vremea aceea, eram studentă - scuzabilă naivitate, poate - şi chiar am crezut! Şi i-am tot aşteptat pe cei 15.000 de specialişti să se apuce de treabă. Nu i-am văzut niciodată, iar acea perioadă a fost una dintre cele mai nefaste pentru România. Un an mai târziu, preşedintele Emil Constantinescu avea să le explice studenţilor că acei 15.000 de specialişti chiar existau! Doar că au refuzat, dintr-un motiv sau altul, să-şi asume responsabilităţi.
Recunosc, după ce am înghiţit gogoriţa electorală, am ajuns să fac urticarie de câte ori aud de specialişti. Mai ales când "specialiştii" ies din guri politice, cu sau fără hashtag. Iar din ’96 încoace, versiuni amăgitoare ale celor "15.000 de specialişti" ne-au tot cerut votul: "Arde-i pe corupţi!", "Fără penali în funcţii publice", "Continuăm împreună!", "Ne ridicăm pentru…", "În sfârşit, ai cu cine".
De fapt, nu prea am avut. Pentru că garda se mai schimbă în fruntea partidelor şi a instituţiilor publice, dar metehnele rămân. Nu dispar nici cu apă sfinţită şi tămâie, nici cu spirt, nici cu clor.
Pentru că "specialiştii" care vin sunt, adesea, cadre de nădejde, instruite la şcoala de partid, capabile să "conducă" orice, de la Casa de Cultură a Studenţilor până la Parcul de Soft şi Calorgal. Directori să fie! Iar dacă un director nu mai e suficient de bun (în special în sens politic) în eşalonul unu sau doi al companiei de transport public în comun, i se pot găsi competenţe pentru dezvoltarea operatorului care se ocupă de ce-a mai rămas din agentul termic în sistem mai mult sau mai puţin centralizat. Iar la Transurb poate veni şi un director de la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos, că şi navigaţia tot o formă de transport este! De ce? Pentru că toate acestea funcţionează pe bani publici! Mi-e greu să cred că o companie privată de succes şi-ar fi permis asemenea "specialişti".
În concluzie, mă tot întreb pe unde-or fi acei 15.000 sau câţi ori fi fost, dacă vor fi existat în realitate? Probabil prin alte ţări, unde-şi răsfaţă nepoţii şi le povestesc, nostalgic, despre România, ţara celor 15.000 de specialişti. Pe Facebook...
