Vaccinările cu prima doză au sărit de 1.000 la Galaţi, ceea ce ar trebui să ne bucure. Măcar în al 12-lea ceas, oamenii, măcar o parte dintre ei, se protejează. Bineînţeles, departe de mine gândul de a-mi imagina că decizia oamenilor se bazează pe orice altceva decât frică, în varianta ei cea mai pură.
De ce Dumnezeu om fi noi, românii, genul de oameni care nu fac ce trebuie decât de frică? Ce mecanism interior ne determină să dăm crezare mai degrabă teoriilor conspiraţioniste, invenţiilor de tot felul, bazaconiilor de genul sterilităţii ca efect al vaccinului ş.a.m.d., decât propriului nostru instinct de conservare, până la urmă? De ce trebuie să fim ameninţaţi, ca să facem lucruri? La Criomec, după ce patronul a trimis o notă internă că suspendă contractul de muncă în caz de nevaccinare, s-a ajuns de la 40 la 70 la sută rată de vaccinare. Da, mişcarea nu era legală, dar, din perspectiva unei persoane care lucrează cu oamenii şi care răspunde de realizarea unui produs într-un timp finit, nu pot spune că nu-l înţeleg. Nu sunt de acord cu valul de ură care s-a abătut asupra celor nevaccinaţi, nu ura este soluţia, ci încercarea de dialog şi, acolo unde nu se poate, toleranţa. Evident, e greu să tolerezi pe cineva care poate îţi pune în pericol un membru al familiei ce nu se poate vaccina sau, mai rău, ocupă nişte paturi de spital pe care poate trebuia să stai chiar tu sau cineva apropiat, ca să-ţi rezolvi o problemă de sănătate poate nu atât de urgentă cât să îţi pună viaţa în pericol, dar cu siguranţă suficient de supărătoare încât să-ţi reducă sensibil calitatea vieţii. Până la urmă, din frică reacţionăm toţi, unii de frica vaccinului, ceilalţi, de frica nevaccinaţilor, într-un cerc vicios al urii care, clar, nu ne va vindeca. Să fie limpede, eu susţin vaccinarea, imediat ce se va putea voi face şi a treia doză, fiindcă vreau să mă asigur că supravieţuiesc, în caz de reîmbolnăvire. Dar cred sincer că vorba bună, încercarea de a convinge cu argumente medicale şi cu duhul blândeţii sunt mai eficiente, pe termen lung, decât ura, fiindcă nimic bun nu s-a născut vreodată din ură, dar din iubire, da. Şi dacă nu putem să-i ajutăm cu nimic, efectiv, pe oamenii care se luptă să respire în ATI, poate măcar cu un gând bun, indiferent de forma lui. Să fim buni nu ne costă nimic şi ne ajută pe toţi.
