Boala puterii dă-n orbul găinilor

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Decredibilizarea, la scară mare, a instituțiilor de forță este un sport practicat, din păcate, în orice stat care se vrea manipulat și în democrațiile tinere și needucate, așa, ca la noi. Bonus, vin ”operele individuale” ale celor care dau cinstea pe rușine și haina statului pe zeghea pușcăriei, sub un aparent ”apt” în hârțoagele cazone.

Așa cum copiii sunt oglinda/mândria părinților lor, așa slujitorii breslelor, indiferent care ar fi ele, fac sau nu cinste ramurii spre care și-au orientat timpul, energia, cunoștințele sau vocațiile. Un medic bun va face cinste breslei sale, așa cum un dascăl dedicat va ridica prestanța nobilei profesii de formare și luminare a minților tinere. Din păcate, la noi, ca tânără democrație, se practică asiduu demonetizarea sistematică a unor bresle esențiale, care odată erau în topul încrederii. Evenimente ca cel din 10 august au dus la zdruncinarea masivă a încrederii într-una dintre instituțiile de forță ale statului român, în contextul epurării accentuate, în ultimii ani, a structurilor menite să ne asigure liniștea și ordinea internă, pe timp de pace. În paralel, deprofesionalizarea acerbă a acestor structuri prin plecarea prematură a oamenilor care știau meserie, care aveau pregătire și care poate nu intraseră în branșă doar ”pentru salariu bun și slujbă sigură la stat” rupe și mai mult din votul de încredere al oamenilor în cei care au exercițiul puterii pe care ar trebui să o folosească just. Cu atât mai rău este, însă, când episoade individuale, întâmplate cumva și cu complicitatea unui sistem în care statisticile și hârtiile contează mai mult decât oamenii, pătează iremediabil imaginea instituțiilor. Un jandarm și-a ruinat cariera într-o clipă de gelozie oarbă combinată cu iluzia supradimensionată a puterii funcției. Nu a fost deloc primul caz în care un om în uniformă și-a tranșat violent și expansiv traumele existențiale, dar printre puținii care au recurs la o metodă elaborată pe de o parte și spectaculos de periculoasă, pe de alta. Pentru un ofițer beneficiar al prezumției de ”militar de carieră”, cariera s-a terminat la capătul unui șir de decizii greșite, prin care a crezut că își salvează viața, onoarea, prestanța. Odată cu ele, s-a compromis și o părticică din credibilitatea armei pe care a jurat să o slujească. Oamenii, la scară largă, vor fi tentați să creadă că orice purtător de uniformă este un potențial pericol, mânat de labilități nedepistate de baremele prăfuite prin care sunt declarați ”apți” apărătorii siguranței și încrederii. O siguranță și încredere care, dacă nu ne reformăm rapid unde trebuie, se va transforma într-un fatidic ”după noi, potopul!”.

Citit 1416 ori Ultima modificare Joi, 28 Octombrie 2021 23:45

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.