În decembrie anul trecut, de Crăciun, sosea în România prima tranșă a vaccinurilor anti-COVID-19. Era o tranșă mai mult simbolică, de numai 10.000 de doze, care nici măcar nu au ajuns în toate spitalele din România. Nici la Galați n-a ajuns nimic. Însă gestul conta. Cele 10.000 de doze de la Pfizer - pentru că Pfizer a pus pe piață primul vaccin - erau văzute ca singura șansă, așteptată aproape un an, de a ieși din pandemia de COVID-19.
Odată cu primele doze de vaccin, se făceau și primele calcule. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, explica atunci că este nevoie ca 60-70 la sută din populaţie să fie vaccinată, pentru a întrerupe cercul vicios al infectării. La rândul său, șeful campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, declara că acel 60-70 la sută ar putea fi atins în şase luni, "dacă lucrurile decurg bine şi disponibilitatea vaccinurilor va fi cea de care avem nevoie". Chiar dacă termenul de șase luni părea încă de atunci nerealist, exista speranța că putem pune punct acestui flagel, într-un orizont de timp rezonabil.
Însă lucrurile nu au decurs "bine", așa cum erau așteptările. Au trecut de atunci nu șase luni, ci un an și încă suntem foarte departe de ținta propusă. Vaccinurile au fost și sunt disponibile în continuare, există acum nu doar unul, ci patru furnizori, iar alții pregătesc să arunce pe piață alte tratamente anti-COVID-19.
Acum, după aproape doi ani de pandemie și la un an de când au apărut vaccinurile, România e mai fracturată ca niciodată. Pe de o parte, sunt cei care - din frica de boală, din încredere în medici și în știință, din grijă pentru familiile lor etc. - au ales să se vaccineze, pe de altă parte, sunt cei care - orice ai spune și orice dovezi ai aduce - nu vor să se vaccineze și pace. Și în alte țări s-au ridicat voci contra vaccinării, și în alte țări lumea este nemulțumită de restricții și au apărut proteste de stradă, dar aici, pe "frontul" de est al Uniunii Europene - și în special în România - situația medicală este cea mai gravă, cu cele mai multe decese la mia de locuitori și cele mai multe internări la ATI. În continuare, credem că suntem cei mai deștepți din Europa și cei mai vigilenți contra încercărilor ocultelor de a ne controla, monitoriza, subjuga, de parcă nici n-am fi auzit de cele patru decenii de comunism în care cei mai mulți dintre noi nici nu îndrăzneau să crâcnească.
Oare când ne vom face bine?
