În ceea ce priveşte noile generaţii de doctori, infomaţiile pe care le primim dinspre mediul medical se cam bat cap în cap. Unii pacienţi preferă medicii mai tineri, fiindcă sunt mai la curent cu tratamentele şi procedurile revoluţionare. Alţii, dimpotrivă, aleg, în situaţia în care acest lucru este posibil, să fie trataţi de medici cu mai multă experienţă, fugind cât pot de tineri. Dovezile constante de neîncredere din partea pacienţilor, precum şi răsunătoarele scandaluri în care au fost implicaţi unii dintre medicii mai vârstnici i-au determinat pe cei tineri să-şi îndrepte atenţia asupra unor specializări medicale mai puţin riscante din perspectiva unor eventuale procese de malpraxis. Cu alte cuvinte, generaţiile noi de medici optează pentru biochimie medicală, farmacologie clinică, balneofizioterapie etc, specializări care nu sunt neapărat mai puţin importante sau mai puţin dificile, dar cu siguranţă riscurile în practicarea lor sunt mai mici. Dacă, înainte vreme, toţi mediciniştii visau să fie chirurgi, neurochirurgi sau chirurgi vasculari, specializări dificile, lungi şi cu mai puţine posibilităţi de avansare ierarhică rapidă, acum, optica s-a schimbat şi nu este deloc de mirare. De ce să rişti să-ţi moară pacientul pe masă, când poţi să lucrezi liniştit într-un laborator, fără presiunea insuccesului egal cu moartea pacientului?
Acum vreo doi ani, înainte de izbucnirea pandemiei, am asistat, fără să vreau, la discuţia dintre două studente la Medicină. Una îi spunea celeilalte că ea va opta pentru anatomopatologie, colega se mira că de ce, că e dificil să ai de-a face cu cadavre, la care răspunsul a venit, surprinzător de cinic pentru cineva de puţin peste 20 de ani: "De ce să mă complic eu cu pacienţi, cu riscuri, când acolo sunt salarii mari şi nu depinde viaţa omului de tine?". Evident, realitatea e puţin diferită, răspundere este peste tot, iar o analiză greşită poate cauza acutizarea unei stări, un rezultat eronat al unei biopsii poate însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte, iar răspunderea se duce şi dincolo de moarte, când rezultatele unei autopsii pot ajuta la prinderea unui vinovat de ucidere sau îl pot face scăpat. Dacă facem însă comparaţie cu chirurgia, unde riscul să îţi moară pacientul în mâini este zilnic, nu e de mirare că mulţi medici aleg calea mai uşoară. Întrebarea se pune cum îi motivăm să mai aleagă şi greul? Nu cumva salariile mari nu mai sunt de ajuns?
