21 decembrie, seara târziu, în 102, care tocmai plecase din staţia de la Dramatic. Şoferul opreşte la semafor. Prin geamul uşii din spate, văd flacăra Monumentului Eroilor Revoluţiei. Nu arde mereu, dar acum, fiindcă a doua zi se comemorează evenimentele din decembrie '89, flacăra e aprinsă, o lumină a speranţei în noaptea adâncă a durerilor noastre. Lângă mine, pe banchete, trei adolescenţi. Liberi să nu poarte mască, liberi să butoneze telefoane scumpe, liberi să se îmbrace cum vor, să vorbească aşa cum vor, să fie cine vor. Printre cei morţi acum 32 de ani, erau mulţi de vârsta lor de-acum, de vârsta mea de-atunci. Eu ştiu că au pierit pentru libertate, ştiu că visau, poate, tocmai la libertatea adolescenţilor mileniului trei, ştiu că năzuinţele lor s-au topit în zăpada unui decembrie însângerat, care ne-a schimbat pentru totdeauna destinele, frângându-le pe ale lor. Tinerii de lângă mine, din autobuz, probabil nu ştiu asta. Ce ştiu ei este ceva învăţat din cărţile de istorie, aşa cum noi învăţam despre răscoala lui Avram Iancu sau morţii din Primul Război Mondial. Pe undeva, este natural să fie aşa. Dar parcă ar trebui să facem mai mult, noi, cei care am trăit Revoluţia, pentru ca ei, cei născuţi liberi, să ştie cum de pot acum să se bucure de confortul şi normalitatea unei vieţi în care părinţii pot să-i crească aşa cum orice copil merită: cu lumină, căldură, hrană pentru trup şi pentru suflet, dar, mai presus de toate, cu libertatea de a deveni ceea ce-şi doresc.
Vine Crăciunul şi vom fi cu toţii concentraţi pe familii, pe bucuria cadourilor şi a mesei de sărbătoare, pe liniştea unei clipe împărţite din nou cu cei dragi, pe zâmbetul copiilor care trăiesc prima lor întâlnire cu Moşul. În freamătul caselor pline, aduceţi-vă o clipă aminte şi de cei care au ieşit în stradă pentru libertate şi nu s-au mai întors. Aprindeţi şi pentru ei o lumânare pe masa cu care întâmpinaţi Naşterea Domnului, dăruiţi-le o rugăciune şi un gând de recunoştinţă, povestiţi-le copiilor şi nepoţilor cum au fost zilele de atunci, de dinaintea Crăciunului din decembrie '89, trăit cu spaima să nu ne fi bucurat prea devreme şi cu sufletul îndoliat de pierderea unor oameni dragi. Fiţi recunoscători pentru şansa pe care o avem, de a ne fi trăit ultimii 32 de ani în libertate şi nu uitaţi cui datorăm asta. Dincolo de scenarii, de vinovaţi nici acum găsiţi, de merite asumate aiurea, de corupţie, de nemernicie şi politicianism, nişte oameni au murit ca să ne facă nouă cel mai minunat dar de Crăciun.
