Moţiunea nu poate trece! Scriu aceasta în timp ce încă se mai dezbate, aşa, de dragul retoricii, cu patos, ca la căpătâiul unui mort.
Oricum nu va ieşi socoteala voturilor, chiar dacă unii parlamentari ai puterii, rare excepţii, n-au îndurat să se uite în ochii pensionarilor şi şi-au pregătit deja bagajele, să plece din partid.
Afară, presiunea oamenilor veniţi din ţară, aduşi de disperarea zilei de mâine care se adaugă disperării de azi!
Aduşi de nevoi, dar şi cu ajutorul partidelor din opoziţie, care le-au pus unora la dispoziţie mijloace de transport. Ca şi în fotbal, este nevoie de suporteri, aproape orice este valabil în politică…
Cât pe ce să fie cucerit Palatul, sub presiunea mulţimii. Ar fi fost o nouă revoluţie? Ce alţi nepricepuţi, ce alţi interesaţi ar mai aduce la putere?
Staţi liniştiţi, cât trăieşte UE, nu-i loc de revoluţii. Revoluţiile vin odată cu sistemele… Noi n-avem sistem!
S-au spus multe ieri de la tribună, chiar şi lucruri importante, legate de… gramatică.
Nu mi-am imaginat nicio clipă până ieri că, totuşi, ca un bun negustor, Guvernul nu a anunţat iniţial un preţ mai mare, ca să catadixească apoi să facă măcar micuţe reduceri. Măcar Ceauşescu a mai promis o sută de lei la pensie, înainte să urce în elicopter.
Înainte de a urca în limuzină, ca să-şi sfârşească o zi jenantă la iarbă verde, Guvernul nu le-a mai lăsat ieri nici măcar 1 la sută în plus pensionarilor!
Dacă dictatorii romani dădeau, la vreme de criză, pâine şi circ, circarii noştri politici dau numai circ de proastă calitate, cu pensionarii pe post de gladiatori sau de creştini daţi la lei!
Căci tărgile au transportat ieri victime aşteptate, de parcă ar fi fost cutremur! Disperarea merge mână-n mână cu căldura: fierbe inima, fierb cuvintele, curg lacrimile, se înteţesc strigătele, blestemele, inima bate mai repede, uneori dă să se oprească…
Cineva comenta ieri pe un post de televiziune că lideri sindicali care i-au convocat ieri pe membrii lor lustruiau nu demult uşile ministerelor, pentru afaceri personale…
Şi asta este normal într-o ţară ca a noastră, în care un preşedinte-jucător poate comanda Guvernului să execute practic mii de pensionari şi, pe parcurs, din subordonaţii lustruitori de uşi nimeni nu mai mişcă nici un procent!
O ţară în care ieri Băsescu nu a existat, toate castanele fiind scoase din foc exclusiv de Guvern…
La noi, până şi tragicul este comic! Afară leşinau oameni, pensionarii veniţi să asiste de la balcon strigau, iar în sală se făcea… gramatică!
Premierul Boc, aşteptat prin faţă, a scăpat de ouăle clocite strecurându-se prin spate, pe acolo pe unde vin morcovii şi ceapa pentru cantina şi restaurantul Parlamentului.
Unii protestatari au venit pregătiţi: ca la Carnavalul de la Veneţia, cu costume roşii şi bonete de Ku Klux Klan! Cu ţepe în care atârnau momâi: onor miniştrii… Şi cu trimitere la ţepele promise cândva, electoral, de Băsescu, pentru mafioţi.
Unii protestatari au aruncat în jandarmi (şi ei afectaţi de viitoarea reducere salarială!), cu sticle. Cu sticle… cu apă au aruncat în jandarmii încinşi.
Cât ar fi de transfiguraţi, ai noştri nu aruncă, ca grecii, cu cocktailuri Molotov. Poate şi pentru că Molotov este semnatarul odiosului tratat sovieto-nazist…
Apropo de economii: supăraţi pe ce vedeau pe un mare şi scump monitor, nişte protestatari au aruncat cu ceva în el şi l-au distrus! „Da’ cu calu’ ce-aţi avut?!”! Au rămas cu imaginile din minte…
Păcat că în ultima vreme, ca şi ieri, nu s-a pus accent pe soluţii! Că se vorbeşte de soluţii concrete, de luni bune, la care Guvernul nu a răspuns nici măcar cu un „nu” oficial.
Cum ar fi fondul de solidaritate cu pensionarii, pentru care patronatele au fost de acord să contribuie. Sau cu varianta unui parlamentar – „minoritarul” Pambuccian. Sau cu impozitul diferenţiat la vreme de criză… Că de redus cheltuielile ministerelor, înţelegem că nu se poate, cu atâtea interese în joc.
Nu – şi puterea, şi opoziţia, şi-au aruncat replicile arhicunoscute. Atunci, de ce naiba s-au mai întâlnit ieri? A, ca să ştim de când se vor calcula reducerile la viaţă!
