Toată lumea uită că Emil Boc e ardelean. Şi nu unul oarecare, ci unul tipic, model al bancurilor cu care ne mai regăsim zâmbetul. Specificul apartenenţei la acest soi de români verzi, dar cu reacţii mai lente, poate explica multe dintre problemele actualului guvern, scăpat marţi ca prin urechile acului.
Ştiu o mulţime de bancuri cu ardeleni şi mai toate par să îi vină ca o mănuşă lui Boc.
Mai întâi întârzierea cu care a reacţionat după anunţul hotărât al căpitanului prezidenţial. După ce Băsescu a anunţat tăierea pensiilor şi salariilor, Boc s-a comportat precum Gheorghe căruia îi cere Vasile coasa peste deal. Răspunde peste o zi şi după ce a cugetat: să i-o dea, să nu i-o dea. Şi găseşte un răspuns… evaziv, ştiţi care.
Prim-ministrul nostru nu e însă numai ardelean, e şi om politic. Aşa că a pus cap la cap deciziile prezidenţiale cu gaura din buget şi s-a convins, în timp, că ideea e bună. Dar n-a reuşit să o pună imediat în practică.
Ca în bancul acela cu trecutul străzii. „No, îmi ia cam jumătate de oră”, spune Gheorghe. Iar Vasile, de-un neam cu el, se miră, după o adâncă meditaţie: „Păi ce, eşti fulger?”
Sunt sigură că de aici i se trage lui Boc şi siguranţa că măsurile propuse, şi acum în vigoare, sunt bune.
Poporul e o entitate aflată pe cealaltă creastă a dealului. Numeric, e destul ca să poată fi jumulit.
Mai mult, din cauza protestelor şi manifestaţiilor, e supărător precum soacra. Nu află ardeleanul la cosit că i-a murit soacra şi reacţionează calm: „Întâi munca şi după aceea distracţia!”?
Consecinţele unei acţiuni ardeleneşti, din anecdotele cu astfel de personaje, sunt previzibile, chiar dacă pot genera catastrofe.
Îmi amintesc gluma cu ardelenii care taie o bombă cu fierăstrăul. Trece cineva pe lângă ei şi îi întreabă ce vor face dacă explodează. Iar ei răspund senini: „Nu-i bai, mai avem una”.
Chiar dacă nu de bancuri de arde nouă acum, guvernul lui Boc acţionează vizibil ardeleneşte. Ziarele publică topul secretarilor de stat, cu rang de ministru, care sunt vreo 50, sau a consilierilor personali ai miniştrilor, care depăşesc suta, şi Boc stă şi cugetă de un an şi mai bine la cum ar putea face economii la buget.
Sfătuit de cei 12 consilieri personali ai săi - fiind prim-ministru are cei mai mulţi - aduşi probabil din Ardeal. Nu i se par multe ministerele, nici personalul lor, nici cheltuielile, nici veniturile personale ale angajaţilor, din motive care le scapă pensionarilor şi bugetarilor aflaţi ieri în jurul Palatului Parlamentului.
Premierul n-a terminat repriza de stat, şi abia de acum încolo vine momentul cugetării. Nu vedeţi că şi o eventuală remaniere ar putea fi luată în discuţie peste vreo două săptămâni? Să aibă omul timp să se consulte cu el în oglindă şi cu preşedintele când îl cheamă la raport.
Între timp, guvernul a şi publicat în M.O. o lege prin care românii pot dona bani statului. Care stat e la capra podului şi va fi salvat de către organizaţiile umanitare ce vor colecta bănuţul văduvei şi al orfanilor.
Miniştrii n-au timp de ţară, că au afacerile lor, iar parlamentarii sunt ocupaţi să se păruiască în direct. Aşa că nouă ne rămân doar bancurile.
Îl ştiţi pe cel cu ardeleanul care nu reuşeşte să intre la toaleta publică pentru că se tot împiedică de chipul văzut în oglindă? Şi, „pardon” o dată, „no, pardon” de două ori, până când se supără şi cheamă forţele de ordine să-l scoată de acolo pe vinovat. Numai că poliţistul, ardelean şi el, se retrage demn. „Dom’le, nu pot să-l scot că e cadru de-al nostru”.
Şi dacă ar rămâne singur la Palatul Victoriei, Emil Boc tot n-ar reuşi să scoată ţara din criză. S-ar certa cu sine în faţa oglinzii, care să plece şi care să rămână în funcţie.
